Georgina Rodriguez a primit ”cel mai dorit” cadou din lume
articol scris de Digi Sport26.12.2024, 08:59
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Georgina Rodriguez (30 de ani) și Cristiano Ronaldo (39 de ani), au decis să-și petreacă sărbătorile alături de cei cinci copii ai săi, în Laponia.
Partenera de viață a lui Ronaldo nu s-a ferit să le arate fanilor cadoul impresionant pe care l-a primit de Crăciun.
Georgina Rodriguez a primit o geantă Hermes
Galerie Foto
Potrivit Mundo Deportivo, Georgina a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu o geantă Hermes, model Birkin, confecționată din piele albă și decorată cu detalii aurii.
Mesajul care însoțea imaginea era: „A mea (n.r. geanta) a sosit”, alături de un emoticon cu Moș Crăciun.
Acest model exclusivist este considerat printre cele mai dorite din lume, poate costa până la 300.000 de euro, iar acum face parte din colecția impresionantă a Georginei Rodriguez.
Partenera lui CR7 mai deține și celebra „Diamond Himalaya Birkin”, considerată cea mai scumpă geantă din lume, cu o valoare estimată la aproximativ 500.000 de euro.
Cristiano Ronaldo a sfidat vremea, chiar în ajunul Crăciunului! Postarea din Laponia care a devenit virală
Galerie Foto
În acest an, cvintuplul ”Balon de Aur” a sărbătorit Crăciunul într-un peisaj ”înghețat”, mai exact în Laponia, așa numita ”Țara lui Moș Crăciun”.
După ce s-a fotografiat alături de copiii săi, dar și de mai mulți reni, Cristiano Ronaldo a decis să sfideze vremea.
Fotbalistul celor de la Al-Nassr s-a pozat la bustul gol în Laponia, acolo unde în această perioadă temperatura maximă este de -11 grade.
Postarea a devenit imediat virală și a strâns pe rețelele sociale sute de mii de aprecieri în doar câteva minute.
”Crăciun fericit tuturor!”, a scris Ronaldo pe Instagram.
Etichete: cristiano ronaldo , georgina rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții