Gemenii care îl păzesc pe Ronaldo riscă să ajungă la închisoare în Portugalia! Probleme și pentru CR7
articol scris de Digi Sport01.12.2021, 09:32
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (36 de ani) a luat măsuri de securitate suplimentare după ce s-a mutat din Torino în Manchester, la finalul verii.
Șeptarul de pe Old Trafford i-a angajat ca bodyguarzi pe Sergio și Jorge Ramalheiro, doi frați gemeni care au făcut parte anterior din cadrul forțelor speciale din Afganistan și care aparțin în prezent de o unitate de servicii secrete cu rolul de a proteja politicieni și alte oficialități, din cadrul poliției portugheze.
Frații gemeni care îl păzesc pe Ronaldo riscă să ajungă la închisoare în Portugalia! Și CR7 riscă să aibă probleme
Potrivit presei britanice, cei doi frați au ajuns să fie investigați în Portugalia pentru că ar lucra ilegal. Aceștia îl păzesc pe Ronaldo fără acordul prealabil din partea Poliției de Securitate Publică, departamentul de care încă mai sunt legați, fiind astfel bodyguarzi fără licență.
Galerie Foto
Deși se află în concediu fără plată încă de când au fost angajați de CR7, bodyguarzii riscă măsuri disciplinare pentru faptul că îndeplinesc atribuții de securitate privată fără acordul poliției, lucru interzis în Portugalia.
Cei doi au început să fie anchetați după ce au fost văzuți păzindu-l pe Ronaldo în Lisabona. Pentru fapta lor, aceștia riscă între un an și cinci ani de închisoare. De asemenea, și Ronaldo poate avea probleme cu legea, dacă se dovedește că i-a angajat știind că nu au licență de bodyguard.
Cristiano Ronaldo și-a format o întreagă echipă de protecție după ce s-a mutat în Manchester
Conform publicației engleze Daily Star, Ronaldo este la curent cu ce se întâmplă în ultimul timp în țara britanică. O sursă apropiată din anturajul fotbalistului ar fi explicat sursei menționate anterior faptul că șeptarul de pe Old Trafford a luat mai multe măsuri pentru a-și proteja familia și locuința de posibilii jefuitori.
"Cristiano a fost avertizat încă din 2009, de când a plecat din Manchester, că zona a devenit un adevărat magnet pentru găștile criminale. Acum va deveni ținta lor numărul unu.
Aceste găști necruțătoare au devenit din ce în ce mai violente. Jefuiesc case și terorizează familiile jucătorilor. Țintesc proprietățile acestora când știu că jucătorii nu sunt acolo și de multe ori pândesc o casă chiar și cu săptămânile înainte să dea spargerea.
Cristiano nu vrea să-și asume niciun risc, așa că o echipă a fost deja formată pentru a se asigura că el și familia sa vor fi protejați încă din momentul în care se vor stabili în Manchester.
Din momentul în care a aterizat în Manchester, are o echipă de bodyguarzi alături de el. Este formată din foști soldați, polițiști și ofițeri de protecție apropiată. Toți dintre ei conduc mașini antiglonț și sunt antrenați să se ocupe de cei mai violenți și periculoși infractori.
De fiecare dată când Cristiano iese afară, ei vor fi aproape și se vor asigura că este în siguranță. Și când Cristiano și familia sa se vor muta la casa lor, ea va fi monitorizată 24/7.
Casa lui va avea zeci de camere, toate interconectate. Cei care vor privi ca ochiul din umbră vor putea interveni mai rapid chiar și decât poliția. Familia sa va avea acces la o cameră de urgență, dacă vor deveni ținta hoților.
Va costa o avere, dar din punctul de vedere al lui Ronaldo, este un preț care merită plătit pentru siguranța familiei lui ", a explicat sursa publicației britanice.
Etichete: cristiano ronaldo , jorge ramalheiro , sergio ramalheiro , bodyguarzi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții