Gabriel Tamaş a primit o nouă sancţiune în Israel. Motivul pentru care nu s-a prezentat la judecată
08.01.2020, 17:35SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gabriel Tamaş şi-a aflat pedeapsa finală în dosarul din Israel, unde a fost prins sub influenţa alcoolului la volan, în perioada în care juca pentru Hapoel Haifa.
Presa din Israel susţine că fundaşul Astrei a primis o nouă sancţiune, de trei ani în care va avea permisul suspendat. Potrivit jurnaliştilor de la sports.walla.co.il, pedeapsa se va adăuga celei iniţiale, de patru ani în care nu poate conduce, ceea ce înseamnă că Tamaş va avea şapte ani permisul suspendat.
Fundaşul în vârstă de 36 de ani a primit şi o amendă de 516 euro în acelaşi dosar.
Românul nu s-a prezentat la judecata din Israel, iar avocatul lui Tamaş, Moshe Bronstein, susţine că fotbalistul s-a temut de o pedeapsă mai aspră din partea justiţiei israeliene.
"Poliţia a solicitat o pedeapsă cu închisoarea pentru că este o persoană publică şi stârneşte interesul celor din media", a declarat avocatul lui Gabriel Tamaş.
Gabriel Tamaş, aproape de plecarea de la Astra
Tamaş a fost printre cei mai buni fundași centrali din Liga 1 în toamnă, însă ar fi decis să plece de la Astra din cauza promisiunilor neonorate ale patronului Ioan Niculae, chiar dacă echipa a avut o perioadă extraordinară, cu opt victorii consecutive.
Craiova şi l-ar dori pe Gabriel Tamaş, însă avocatul fundaşului român nu exclude posibilitatea ca acesta să revină în Israel.
"Am auzit că vrea să revină. A rămas foarte apropiat de fanii lui Hapoel Haifa", a mai spus Moshe Bronstein pentru presa din Israel.
Etichete: gabriel tamas , hapoel haifa , gabriel tamas astra , pedeapsa gabriel tamas
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții