Fotbalistul care i-a adus Argentinei Cupa Mondială, acuzat de agresiune sexuală!
articol scris de Digi Sport31.03.2023, 23:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gonzalo Montiel (26 de ani), fundașul Sevillei, a fost acuzat recent de agresune sexuală de către o tânără din Buenos Aires. Se pare că totul a avut loc la începutul anului 2019, chiar la petrecerea pe care fotbalistul a organizat-o de ziua lui.
Montiel a marcat ultimul gol al Argentinei la loviturile de departajare din meciul cu Franța la Cupa Mondială din Qatar și le-a adus trofeul albiceleștilor.
Gonzalo Montiel, acuzat de viol de o tânără din Argentina
Fotbalistul nu a comentat deocamdată acuzațiile, însă, recent, acesta ar fi angajat doi avocați pentru a se ocupa de acest proces.
Avocata victimei, Raquel Hermida, a anunțat, conform The Sun, că tânăra a fost violată de mai mulți bărbați, printre care și Gonzalo Montiel. Tânăra, de profesie model, nu consumă alcool, astfel că după ce a băut două pahare, a rămas inconștientă, iar fotbalistul, dar și alți bărbați au profitat de acest lucru.
Se pare că, în urma abuzului, victima a fost dusă la poarta vilei lui Montiel și nu știe nici cum a reușit să ajungă acasă.
Aceasta a explicat că tânăra s-a aflat într-o relație scurtă cu Montiel, care, la acea vreme, era jucătorul celor de la River Plate.
Tânăra a depus plângerea penală abia acum pentru că, potrivit avocatei, ar fi primit amenințări din partea anturajului lui Montiel, inclusiv din partea mamei fotbalistului.
Dani Alves și Achraf Hakimi, acuzați și ei de agresiune sexuală
Recent, mai mulți jucători au fost acuzați de agresiune sexuală. Mai întâi, Dani Alves a ajuns în arest preventiv după ce o tânără de 23 de ani l-a acuzat pe fostul star al Barcelonei că a violat-o în toaleta unui club.
Instanța a respins cererea de eliberare condiționată, astfel că Dani Alves va rămâne în închisoarea Brians-2 până la sentința finală.
Și Achraf Hakimi a fost acuzat că a violat o tânără de 24 de ani în locuința sa din Paris la sfârșitul lunii februarie.
Femeia s-a prezentat la un comisariat de poliţie pentru a denunţa violul lui Hakimi, pe care l-a cunoscut în ianuarie pe Instagram. Ea a fost invitată de fundaşul marocan la el acasă şi a ajuns acolo cu o maşină comandată de Hakimi. În locuinţa sa, Hakimi ar fi îmbrăţişat-o fără consimţământul ei, înainte de a o viola. Victima susţine că s-a apărat, lovindu-l cu piciorul. O prietenă, contactată prin SMS, a venit apoi s-o recupereze.
Etichete: argentina , agresiune sexuala , gonzalo montiel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții