Și-a înjunghiat un văr la o petrecere, iar azi a venit "nota de plată"
articol scris de Digi Sport19.06.2023, 14:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Internaţionalul olandez Quincy Promes, atacantul lui Spartak Moscova, judecat pentru că şi-ar fi înjunghiat un văr la o petrecere în familie, a fost condamnat, în absenţă, la 18 luni de închisoare cu executare de către un tribunal din Amsterdam.
Quincy Promes, condamnat la 18 luni de închisoare cu executare
Jucătorul de 31 de ani, care a pledat nevinovat "pentru tentativă de omor involuntară", trăieşte în Rusia şi nu a asistat la decizia tribunalului, iar o cerere de extrădare este considerată de acuzare încă "prematură".
Atacantul olandez a afirmat că este "decepţionat" de acest verdict şi va face apel, conform anunţului făcut de avocatul Robert Malewicz pentru agenţia olandeză de presă ANP.
Quincy Promes era acuzat că şi-a înjunghiat vărul într-un picior la o petrecere aniversară în iulie 2020, în timpul izbucnirii unui conflict legat de un colier dispărut.
Tribunalul a explicat că a luat în considerare faptul că suspectul era un jucător profesionist şi o personalitate publică la momentul luării deciziei.
Procurorul, care ceruse iniţial doi ani de închisoare, a exclus în cele din urmă acuzaţiile de tentativă de omor, din lipsă de probe.
Quincy Promes, acuzat că a importat 1,3 tone de cocaină, în valoare de 75 de milioane €
Jucătorul mai este anchetat, totodată, din luna mai pentru că ar fi importat mai multe sute de kilograme de cocaină, în special prin portul belgian Anvers.
Fotbalistul născut la Amsterdam, care evoluează în prezent la Spartak Moscova, este acuzat, împreună cu un alt olandez în vârstă de 31 de ani, că a importat "câteva sute de kilograme" de cocaină în ianuarie 2020, în principal prin portul Anvers din Belgia, a precizat parchetul de la Haga pentru AFP.
Este vorba despre 1300 de kilograme de cocaină, în valoare de 75 de milioane de euro.
Promes, care a înscris 7 goluri în 50 de selecţii pentru naţionala Olandei, a disputat EURO 2020 cu echipa sa, dar nu a mai fost convocat de atunci.
El a mai trecut în cariera sa pe la Sevilla, Ajax Amsterdam (2019), Twente şi Spartak Moscova (2014-2018).
Etichete: condamnare , inchisoare , quincy promes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții