Fost fotbalist celebru, acuzat că a violat-o pe cea care i-a fost soție 33 de ani. Ulterior, ar fi amenințat-o cu moartea
articol scris de Digi Sport28.06.2023, 11:15
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul atacant Claudia Caniggia, vicecampion mondial în 1990 cu naţionala Argentinei, este acuzat penal pentru abuz sexual agravat, în urma acuzaţiilor formulate de fosta sa soţie, Mariana Nannis, şi trebuie să se prezinte în faţa unui judecător când va reveni din Spania.
Claudio Caniggia, urmărit penal pentru abuz sexual agravat asupra Marianei Nannis
Galerie Foto
Caniggia, 56 ani, este urmărit penal în stare de libertate provizorie pentru delictul de abuz sexual agravat asupra Marianei Nannis, de către instanţa penală şi corecţională 18, reprezentată de judecătoarea Fabiana Palmaghini.
În ciuda faptului că judecătoarea i-a ordonat lui Caniggia să informeze instanţa cu cinci zile înainte că vrea să părăsească teritoriul argentinian, fostul jucător a plecat în Spania pe 17 iunie.
Marţi, judecătorul i-a interzis lui Caniggia să lipsească timp de 90 de zile din Argentina fără autorizarea expresă a instanţei, iar în cazul în care doreşte să plece, trebuie să-l informeze cu 15 zile lucrătoare înainte. El trebuie să se prezinte în faţa judecătorului pe 8 iulie, a doua zi după revenirea din Spania.
Mariana Nannis susține că a fost violată de Claudio Caniggia în 2018
Galerie Foto
În februarie 2020, Nannis a susţinut că în 2018 fostul ei soţ a violat-o într-o cameră de hotel din Buenos Aires. Totul s-ar fi întâmplat pe 5 mai 2018, când Claudio Caniggia ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu Mariana Nannis, soția lui la acea vreme.
Presa internațională scrie că după ce a fost refuzat, Claudio Caniggia ar fi amenințat-o cu moartea și i-ar fi dat un pumn în figură, conform rechizitoriului.
Ulterior, femeia i-a transmis soțului ei că va depune plângere, moment în care fostul fotbalist "a început să râdă și i-a spus că este prieten cu șeful Poliției".
Mai mult de atât, Claudio Caniggia a continuat cu amenințările: "Dacă faci plângere, îți rup capul" sau "Dacă ieși pe ușă, te omor, nenorocito!".
În martie 2022, Caniggia a fost cercetat pentru aceste fapte, dar a negat acuzaţiile şi a descris ca false acuzaţiile fostei sale partenere, cu care a fost căsătorit de mai bine de 33 de ani.
Născut în Henderson, provincia Buenos Aires, pe 9 ianuarie 1967, Claudio Paul Caniggia şi-a făcut debutul fotbalistic în 1985 la River Plate, cu care a câştigat, printre alte titluri, Copa Libertadores şi Cupa Intercontinentală.
A mai jucat la Boca Juniors, Atalanta, AS Roma şi Benfica Lisabona, printre alte cluburi. Cu naţionala Argentinei a jucat finala CM 1990 din Italia şi a câştigat Copa America 1991.
Etichete: viol , claudio caniggia , abuz sexual , mariana nannis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții