Foto Floyd Mayweather a câștigat o sumă enormă la pariuri. Și-a pus banii pe scaunul mașinii, la vedere
articol scris de Digi Sport09.11.2020, 11:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Floyd Mayweather a dat o nouă lovitură la pariuri. Fostul mare pugilist a mizat 200.000 de dolari pe un meci din NFL, San Francisco 49ers - Green Bay Packers, și a câștigat 366.666 de dolari.
Astfel, scăzând miza, rezultă un profit de 166.000 de dolari, după ce echipa pe care a pariat, Green Bay Packers, a câștigat cu 34-17.
Vezi această postare pe InstagramTo get the green, you have to bet on GREEN. ?
O postare distribuită de Floyd Mayweather (@floydmayweather) pe
După ce a încasat câștigul, Mayweather a pus banii pe scaunul mașinii sale, la vedere, iar imaginea a fost imediat surprinsă.
Nu este primul câștig uriaș al lui Mayweather din pariuri. Cel mai mult a încasat în 2013, când a pariat 6 milioane de dolari pe un meci din NBA și a avut un profit de 5,3 milioane.
Mayweather, cele mai mari încasări din istoria sportului
Floyd Mayweather s-a retras oficial în august 2017, după meciul cu Conor McGregor, cu o avere care depășește acum 775 de milioane de euro, după ce la un moment dat a sărit de un miliard. În comparație, averea lui Pacquiao este cifrată la 162,5 milioane de euro.
Meciul dintre Floyd Mayweather și Manny Pacquiao, din 2015, rămâne cel mai "scump" din toate timpurile, cu o rețetă financiară totală de 745 de milioane de euro.
Apoi, pe locul secund se află meciul lui Mayweather cu McGregor, din 2017, cu o rețetă financiară de 727 de milioane de euro. Doar bursa de meci a lui Mayweather a fost atunci de 300 de milioane de euro.
Spre comparație, următoarea luptă în acest clasament este cea a lui Mayweather cu Saul Canelo Alvarez, din 2013, a cărei rețetă financiare a fost de "doar" 235 de milioane de euro.
Tot un meci al lui Mayweather ocupă și următorul loc în clasament, cel cu Oscar de la Hoya, din 2007, cifrat la 205,3 milioane de euro.
Abia apoi urmează un alt nume în afara celui al lui Mayweather. Este vorba despre Mike Tyson, a cărui confruntare cu Evander Hloyfield, din 1997, a costat 160 de milioane de euro.
Etichete: floyd mayweather , bani mayweather , mayweather pariu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții