Florijana Ismaili a sărit sâmbătă în apă din barca închiriată şi de atunci nu se mai ştie nimic despre ea
01.07.2019, 14:06Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Florijana Ismaili, componentă a naţionalei de fotbal a Elveţiei şi căpitanul echipei feminine a clubului Young Boys Berna, a dispărut, sâmbătă, în apele lacului Como, în Italia, după ce a sărit să facă baie din barca pe care o închiriase împreună cu o prietenă.
Din păcate, cei care sperau ca totul să fie doar o farsă nu mai cred nici ei în această variantă pentru că de la eveniment au trecut deja două zile şi nu a apărut vreo schimbare.
Florijana Ismaili a sărit în apa lacului Como
"La început am crezut că vrea să mă sperie, dar m-am panicat şi am început să o strig cu disperare înainte să mă duc după ajutor", a afirmat prietena Florijanei pentru publicaţia Il Giorno.
"Posibil să se fi întâmplat ceva la impactul cu apa rece", a afirmat un purtător de cuvânt al Carabinierilor.
Căutările încă nu au reuşit să facă lumină în această dispriţie. Astăzi oficialităţile programaseră ca un robot să sondeze fundul lacului.
“BSC Young Boys a fost informat că jucătoarea noastră Florijana Ismaili este dispărută de sâmbătă după-amiază, la lacul Como, după un accident la înot. Căutările poliţiei continuă. Suntem foarte îngrijoraţi, însă nu ne-am pierdut speranţa că totul va fi în regulă”, a notat clubul elveţian pe site-ul oficial.
Etichete: fotbal feminin , young boys berna , lacul como , florijana ismaili
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții