Femeia la care a apelat Gerard Pique pentru a-l ajuta cu echipa sa din La Liga 2
articol scris de Digi Sport06.10.2022, 15:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gerard Pique (35 de ani), fundașul Barcelonei, deține pachetul majoritar de acțiuni al clubului FC Andorra, din liga a doua de fotbal spaniolă.
Gerard Pique a cumpărat clubul FC Andorra la finalui anului 2018, după ce a achitat o datorie de 200.000 de euro pe care formația o avea la acea vreme.
Femeia la care a apelat Gerard Pique. E fosta iubită a unui fost coleg de la FC Barcelona
Galerie Foto
FC Andorra se află în La Liga 2 în acest moment, dar Gerard Pique vrea o expunere și mai mare pentru formația. Astfel, acesta a apelat la Laia Grassi, fosta iubită a lui Alexis Sanchez, fost coleg al lui Pique la Barcelona.
Fundașul de la FC Barcelona a apelat la serviciile agenției de publicitate care este condusă în acest moment de Laia Grassi, pentru a-și promova echipa cât mai bine în perioada următoare, notează Sport.
Laia Grassi ocupă poziția de director executiv al agenției de publicitate. Rămâne de văzut cum va decurge colaborarea dintre cele două părți.
În prezent, FC Andorra, echipa lui Gerrard Pique, se află pe locul șase în La Liga 2, cu 14 puncte din opt partide disputate.
- 14.300.000 de euro este valoarea lotului echipei FC Andorra, potrivit Transfermarkt.
Clara Chia Marti a cedat: primele reproșuri pentru Gerard Pique
La începutul lunii iunie, Gerard Pique (35 de ani) și Shakira (45 de ani) au pus capăt relației de 12 ani.
Galerie Foto
Fotbalistul Barcelonei are o nouă parteneră - Clara Chia Marti - , iar acum au apărut primele disensiuni în cuplu, scriu jurnaliștii de la Marca.
"Tensiuni între Clara Chia și Gerard Pique. Tânăra cere să fie tratată precum Shakira și i s-a plâns noului partener.", scriu jurnaliștii de la Marca.
Sursa citată anunță că, după despărțirea dintre Gerard Pique și Shakira, presa a pus presiune pe amândoi, pentru a obține informații exclusive. Divorțul și, mai ales, custodia copiilor sunt subiecte de actualitate în presa din spania.
De când relația dintre Gerard Pique și Clara Chiar Marti a ieșit la iveală, tânăra de 23 de ani a ajuns în lumina reflectoarelor.
Cei doi au fost urmăriți de paparazzi în toate vacanțele de până acum, iar acest lucru a dus la primele tensiuni în cuplu. Clara Chia a cedat presiunii și l-a învinovățit pe fotbalistul Barcelonei că nu o protejează de paparazzi, așa cum o făcea cu Shakira.
Cuplul a fost surprins recent la Paris, dar și pe străzile din Barcelona. Gerard și Clara Chia păreau fericiți, se țineau de mână și erau zâmbitori, dar presa a fost mai mereu pe urmele lor, mai scrie Marca.
Recent, cei doi au revenit în Spania, după o vacanță în capitala Franței, iar acela a fost momentul în care tânăra de 23 de ani i-a atras atenția lui Pique pentru că nu o protejează suficient în fața presei.
"Karma lucrează", au titrat jurnaliștii de la Animated Times, care au mai notat că "După ce a înșelat-o pe Shakira, relația lui Gerard Pique cu Clara Chia s-a deteriorat. Tânăra i-a cerut fotbalistului să o trateze precum pe artista columbiană".
Gerard Pique (35 de ani) și Clara Chia Marti (23 de ani) s-au afișat pentru prima dată împreună la o nuntă, la finalul lunii august.
FOTO ”Ipostază jenantă!” Cum au fost surprinși Gerard Pique și Shakira, la aproape patru luni de la despărțire
Galerie Foto
Ruptura nu s-a produs în cele mai bune condiții și cei doi se ”luptă” încă pentru a-și împărți bunurile strânse în perioada în care au fost împreună, dar mai ales negociază intens în legătură cu custodia copiilor, Milan și Sasha.
În acest context, cei doi au fost surprinși recent în Barcelona, la un meci de baseball al fiului lor Milan, în vârstă de nouă ani. ”Ipostază jenantă”, au scris cei de la The Sun, având în vedere faptul că Gerard Pique și Shakira au stat la mare distanță unul de altul.
Fotbalistul Barcelonei a urmărit partida alături de mama sa, la metri buni distanță de fosta sa parteneră, care, la rândul său, a fost însoțită de mama sa și de câțiva prieteni. La un moment, Gerard Pique și Shakira s-au apropiat, doar celălalt fiu al lor, Sasha (7 ani), a mers să-și ia rămas-bun de la mama sa.
Etichete: barcelona , alexis sanchez , gerard pique , shakira , fc andorra , laia grassi , echipa pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții