Femeia care a recunoscut că a avut o relație cu David Beckham a reacționat, după comentariile "dezgustătoare" primite
articol scris de Digi Sport10.10.2023, 13:07
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victoria (49 de ani) și David Beckham (48 de ani) nu s-au ferit să vorbească, în documentarul "Beckham", despre acuzațiile de infidelitate care i-au fost aduse fostului fotbalist.
Rebecca Loos, femeia cu care David Beckham ar fi avut o relație extraconjugală
Galerie Foto
În 2004, presa scria că David Beckham a înșelat-o pe Victoria cu Rebecca Loos (FOTO, în galeria de mai sus), care îi era atunci asistentă personală.
Inclusiv femeia care are acum 46 de ani a declarat public că a avut o relație luni cu David Beckham. Fostul internațional englez a negat zvonurile, însă Victoria a fost întrebată dacă acelea au fost cele mai grele momente din mariajul cu fotbalistul și a confirmat.
”100%. A fost cea mai grea perioadă pentru noi, simțeam că lumea este împotriva noastră. Problema este că ajunsesem să fim și noi unul împotriva celuilalt, ca să fiu sinceră. A fost un circ absolut și tuturor le place circul, nu?”, a spus Victoria Beckham.
"Au fost niște povești oribile și ne-a fost greu să le facem față. A fost pentru prima dată când eu și Victoria am simțit presiune în căsnicia noastră.", a completat David Beckham.
După comentariile făcute de soții Beckham în documentarul recent lansat, Rebecca Loos a primit sute de comentarii pe pagina de Instagram, scriu englezii de la Lad Bible.
Mulți dintre useri au criticat-o pe olandeza de 46 de ani, însă modelul și-a găsit și susținători.
Rebecca Loos a răspuns la unul dintre mesajele de încurajare, primit din partea unui urmăritor care a catalogat comentariile criticilor ca fiind "dezgustătoare."
"Unele dintre comentariile de aici sunt dezgustătoare. Fii puternică! Ai o viață frumoasă, alături de familia ta minunată, și, spre deosebire de alții, nu ai nevoie să-ți umpli golurile cu ajutorul Netflix-ului.", a fost mesajul primit de modelul olandez.
"Mulțumesc! Încerc să privesc toate comentariile răutăcioase cu cât mai mult umor", a răspuns Rebecca Loos.
Rebecca Loos a câștigat 1 milion de lire sterline pentru dezvăluirile despre David Beckham
Galerie Foto
În 2004, presa internațională scria că David Beckham, la acea vreme fotbalist la Real Madrd, și-a înșelat soția cu Rebecca Loos (FOTO, în galeria de mai sus).
Jurnaliștii britanici de la The Independent scriu că fosta angajată a lui David Beckham a făcut o avere după ce a dezvăluit că a avut o relație cu legendarul fotbalist.
Într-un interviu pentru News of the World, Rebecca Loos, care la acea vreme avea 26 de ani, a recunoscut că a avut o relație de 4 luni de zile cu David Beckham.
Fostul mijlocaș a negat acest lucru, însă Rebecca a mers mai departe și a spus că este gata să meargă în instanță, pentru a-și proba afirmațiile.
"Este ceva ce știu despre el, un detaliu intim al corpului, pe care cred că doar femeile care au avut o relație cu el îl știu. Dacă va trebui să probez asta, o voi face la tribunal, nu la TV.", spunea Rebecca Loos, în 2004, pentru Sky TV.
Pentru primul interviu despre relația cu David Beckham, acordat publicației News of the World, Rebecca Loos a primit suma de 350.000 de lire sterline.
Atunci, tânăra a afirmat că a întreținut relații intime cu internaționalul englez de 4 ori în decursul a 4 luni, timp în care a schimbat mai multe SMS-uri cu acesta, pe care este gata să le facă publice.
În total, pentru interviurile în care a făcut dezvăluiri în legătură cu relația pe care a avut-o cu David Beckham, Rebecca Loos a primit aproximativ 1 milion de lire sterline, mai scrie The Independent.
Ce făcea pentru David Beckham femeia care a recunoscut că avut o relație cu fostul fotbalist
În 2004, presa scria că David Beckham a înșelat-o pe Victoria cu Rebecca Loos (FOTO, în galeria de mai sus), care îi era atunci asistentă personală. Inclusiv femeia care are acum 46 de ani a declarat public că a avut o relație luni cu David Beckham.
”A fost prima dată când eu și Victoria am fost puși sub o asemenea presiune în mariajul nostru”, a recunoscut David Beckham, în cadrul unui documentar.
”100%. A fost cea mai grea perioadă pentru noi, simțeam că lumea este împotriva noastră. Problema este că ajunsesem să fim și noi unul împotriva celuilalt, ca să fiu sinceră”, a precizat Victoria Beckham, potrivit The Independent.
După ce David și Victoria au vorbit despre acest subiect, spaniolii vin cu noi detalii în privința ”colaborării” dintre David Beckham și Rebecca Loos.
”A angajat-o să vină la Madrid ca asistentă a lui pentru a-l ajuta cu lucruri de zi cu zi, cum ar fi să-și caute o casă sau o școală.
Rebecca și David au început să aibă o relație foarte strânsă. S-a aflat că se întâlneau la hotelul San Mauro. Ce se întâmpla acolo în cameră, ei știu asta.
După asta și dobândindu-și faima, pot spune că în afară de David Beckham a avut relații cu două vedete foarte cunoscute și căsătorite din această țară (n.r. Spania)”, a transmis un apropiat al Rebeccăi Loos, potrivit Mundo Deportivo.
Etichete: david beckham , victoria beckham , rebecca loos , documentar beckham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții