Fanii FC U Craiova, spectacol pirotehnic la mormântul lui Cristi Neamțu. 17 ani au trecut de la decesul fostului portar
21.02.2019, 14:14SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marți, 20 februarie, mai mulți suporteri ai echipei din Liga 3, FC U Craiova 1948, s-au strâns la mormântul regretatului Cristi Neamțu, fostul portar al oltenilor decedat la vârsta de doar 22 de ani.
Membri Peluzei Sud 1997 au venit cu materiale pirotehnice și au avut și un banner dedicat fostul portar. ”Plecat de lângă noi de atâta vreme, Ştiinţa şi numele tău, simbolurile noastre eterne”, a fost mesajul afișat de fani.
Mama lui Cristi Neamțu s-a arătat extrem de emoționată după gestul făcut de suporteri.
"Ei sunt cei care îmi mângâie sufletul. Copilul meu îi vede de acolo, de sus, şi sigur le mulţumeşte", a spus Ioana Cioboată, mama lui Cristi Neamţu, conform Prosport.
Cristi Neamțu a decedat în 2002, după ce a fost lovit involuntar de Marius Șuleap la un antrenament din cadrul cantonamentului pe care oltenii îl efectuau în Cipru. După 6 zile de comă, Cristi Neamțu a decedat.
Etichete: cristi neamtu , fc u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții