Eric Cantona, mesaj “înțepător” pentru Cristiano Ronaldo: “Crede că are încă 25 de ani“
articol scris de Digi Sport15.01.2023, 11:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eric Cantona a comentat și el situația lui Cristiano Ronaldo (37 de ani), cel care a plecat cu scandal de la Manchester United la finalul anului trecut.
Francezul, care este considerat și el precum portughezul o legendă a clubului de pe Old Trafford, nu l-a menajat deloc pe lusitan.
Eric Cantona, despre situația lui Cristiano Ronaldo
"King Eric" așa cum a fost poreclit de către englezi spune că cvintuplul câștigător al Balonului de Aur nu a acceptat că nu mai poate performa la același nivel ca în urmă cu mai mulți ani, iar asta l-a afectat și l-a adus într-o situație dificilă.
"Cred că există două tipuri de jucători. Cei ca mine, care se pensionează devreme, și alții care vor să joace până la 40 de ani. Unii vor să continue pentru că au impresia că au încă 25 de ani, în timp ce alții realizează că treaba lor este să ajute jucătorii tineri.
Își dau seama că nu vor mai putea participa la toate meciurile, așa cum este cazul lui Ibrahimovic la Milan, așa a fost și pentru Giggs și Paolo Maldini. Cred că Ronaldo încă nu înțelege că nu mai are 25 de ani.
În loc să-și exprime nemulțumirea față de contribuția sa modestă, merge înainte. Ar fi trebuit să spună: 'Bine, nu mai am 25 de ani, Nu pot juca toate meciurile, dar voi ajuta jucătorii tineri și sunt conștient de poziția mea actuală' ", a spus Cantona pentru Tuttosport.
”Biletul special” la meciul de debut al lui Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită a ajuns să coste 2,5 milioane de euro
Starul lusitan nu poate debuta oficial încă la Al-Nassr din cauza unei suspendări primite în perioada în care juca pentru Manchester United, însă va evolua cu siguranță în compania PSG-ului, de la care nu vor lipsi Messi, Mbappe sau Neymar. Campioana Franței va întâlni o selecționată formată din jucători de la Al-Nassr și Al-Hilal, cele mai bune echipe din Arabia Saudită.
Organizatorii acestui meci amical au pus la bătaie un ”bilet special”, ”Beyond Imagination ticket”, iar licitația pentru acesta a început pe 9 ianuarie de la 245.000 de euro (un milion de riyali saudiți) și se va încheia pe 17 ianuarie.
Cea mai mare sumă licitată până acum este de 2,5 milioane de euro (puțin peste 10 milioane de riyali). ”Magnatul imobiliar Musharraf bin Ahmed Al-Ghamdi, manager general al Aqar 1 Group of Companies, a oferit până acum cea mai mare sumă, peste 10 milioane de riyali, pentru biletul special”, a transmis un oficial saudit.
Suma care va fi obținută la licitație va fi donată.
Cine va câștiga licitația pentru ”biletul special” va avea șansa să stea lângă Cristiano Ronaldo, Leo Messi, Kylian Mbappe sau Neymar la festivitatea de la finalul jocului, va lua masa cu jucătorii, va avea acces în vestiarele celor două echipe și va prezenta trofeul, printre altele, informează Saudi Gazette.
Peste două milioane de oameni vor să-l vadă pe Ronaldo la primul meci în Arabia Saudită
Interesul pentru partida de pe 19 ianuarie este uriaș. Potrivit celor de la ESPN, peste două milioane de oameni vor să-l vadă pe Cristiano Ronaldo în meciul de debut.
Campioana Franței va întâlni o echipă formată din cei mai buni jucători de la Al-Hilal și Al-Nassr, iar Rudi Garcia, antrenorul formației care l-a legitimat recent pe Cristiano Ronaldo, a anunțat că portughezul va evolua.
”Debutul lui (n.r.- al lui Cristiano Ronaldo) nu va fi în tricoul lui Al-Nassr. Va fi o echipă combinată din jucători de la Al-Hilal și Al-Nassr.
Ca antrenor al lui Al-Nassr, nu pot fi fericit cu programarea unui astfel de meci, însă pentru dezvoltare, pentru că avem posibilitatea să jucăm împotriva jucătorilor extraordinari de la PSG, e bine. Problema este că avem un meci de campionat la trei zile distanță.
Programarea putea fi alta, dar nu e important. Conducem în clasament, sunt fericiți. E un campionat greu, va fi dificil să-l câștigăm, dar asta ne propunem”, a declarat Rudi Garcia pentru L'Equipe, citat de The Sun.
Etichete: cristiano ronaldo , manchester united , eric cantona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții