Englezii l-au descoperit pe ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”
articol scris de Digi Sport11.05.2024, 13:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ion Țiriac (85 de ani) este unul dintre cei mai bogați români și deține o colecție impresionantă de mașini.
Pasiunea lui Ion Țiriac pentru mașinile de lux a existat dintodeauna, iar în urmă cu mai multe decenii românul a cumpărat nu una, ci două Ferrari F40, un model exclusivist, care se procura extrem de greu și cu un preț imens, de aproximativ un milion de euro.
Galerie Foto
Ion Țiriac, ”românul care e atât de bogat încât a uitat că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”
În anii '80, Ion Țiriac locuia la Monaco, iar cele două mașini de lux le-a depozitat la Munchen, dar, la un moment dat, a uitat de ele.
Site-ul britanic Luxury Launches a aflat povestea și a titrat ”El este Ion Țiriac, românul miliardar care deține una dintre cele mai mari colecții de mașini din Europa și care este atât de bogat încât a uitat că are un Ferrari F40” un material în care îi este realizat un amplu portret lui Ion Țiriac.
”Chiar și în lumea colecționarilor de mașini, nu întâlnești în fiecare zi unul care este atât de bogat încât să uite că are una dintre cele mai tari mașini din istorie”, au continuat britanicii.
Ion Țiriac nu a avut doar o mașină Ferrari F40, ci două, după cum a povestit în urmă cu trei ani, când a spus și cum a ajuns să uite de mașini.
”Eram la Monte Carlo, la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari.
Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni. Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen.
După vreo zece ani, mă sună ăia: 'Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?'. Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager.
Vă dați seama că după 10 ani de zile, ținând o mașină într-un garaj, automat trebuie să îi dai motorul jos, să începi să îl refaci, și le-am vândut într-o clipită cam cu jumătate din banii pe care îi dădusem pe ele”, spunea Ion Țiriac, la ”Prietenii lui Ovidiu”, în noiembrie 2021.
Au apărut primele imagini: Ion Țiriac a primit ”bijuteria” după 5 ani! ”Nu întrebați cât costă, că e obscen”
Recent, o nouă ”bijuterie” a intrat în colecția de mașini a lui Ion Țiriac, un spectaculos model Mercedes AMG Project One, produs în doar 275 de exemplare, pe care l-a primit după cinci ani de așteptare.
Galerie Foto
”Este un prim pas. Se pot face şi altele. Coincide cu descărcarea lui Project One. Acea maşină pe care de cinci ani de zile o aştept, acel Mercedes de curse, Project One.
Nu întrebaţi cât costă, pentru că este obscen, dar îl avem şi este în colecţie. Îl vom desface împreuna imediat după Anul Nou”, spunea Ion Țiriac, anul trecut.
Ion Țiriac nu a vrut să spună prețul mașinii, dar Mercedes AMG Project One, model produs în doar 275 de exemplare, costă 2.7 milioane de euro.
- Pe ce cheltuie anual Ion Țiriac 1,5 milioane € și care sunt "singurele plăceri" pe care le mai are la 84 de ani
- Gigi Becali, reacție în stilul caracteristic când a aflat pe ce a cheltuit Ion Țiriac 100.000€: "Doamne ferește!"
Etichete: ion tiriac , ferrari f40
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții