Foto El are cel mai mult de suferit după demisia lui Maradona de la Gimnasia! Și-a făcut un tatuaj oribil și a devenit viral pe internet
21.11.2019, 09:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Diego Maradona (59 de ani) și-a dat demisia de la Gimnasia de la Plata la doar două luni după ce a fost numit antrenorul formației din prima ligă a Argentinei, iar unul dintre fani are cel mai mult de suferit ca urmare a deciziei luate de fostul mare fotbalist.
Maradona a avut o prestație destul de bună pe banca echipei ergentiniene, care a obținut trei victorii în ultimele cinci partide și a urcat două poziții în clasament de la venirea lui "El Pibe D'Oro".
Încântat de parcursul echipei, unul dintre suporteri a hotărât să imortalizeze momentul cu un tatuaj. Totuși, fanul a regretat rapid decizia: tatuajul este unul pe care internauții l-au catalogat drept fiind "extrem de urât". Mai mult, a fost realizat cu doar câteva zile înainte de demisia fostului Balon de Aur.
Tatuajul îl prezintă pe Diego Maradona zâmbind și purtând o șapcă cu sigla celor de la Gimnasia de la Plata, dar și cu numărul 10 alături. Sub chipul argentinianului este scris mesajul "Cred în Dumnezeu".
"Asta se întâmplă când folosești un cupon de reducere atunci când îți faci un tatuaj", a fost una dintre reacțiile apărute pe internet cu privire la tatuajul fanului celor de la Gimnasia.
Diego Maradona și-a dat demisia de la Gimnasia de la Plata
Diego Maradona a demisionat din postul de antrenor al formaţiei Gimnasia de la Plata după doar două luni petrecute pe banca echipei argentiniene. Maradona nu s-a mai prezentat la antrenamentul de marţi, iar oficialii clubului au dezvăluit că nu va mai continua la Gimnasia.
Fosta mare vedetă a Argentinei a luat decizia de a renunţa din cauza faptului că actualul preşedinte al clubului, Gabriel Pellegrino, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat. Nicio promisiune din partea celorlalţi pretendenţi nu l-a putut îndupleca pe "El Pibe D'Oro". Apropiaţii lui au dezvăluit că decizia este una dureroasă, dar nimic nu-l poate face să se răzgândească.
Etichete: argentina , maradona , diego maradona , tatuaj , gimnasia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții