Galerie Foto Eder Militao a rupt tăcerea după despărțirea de Karoline Lima și după nașterea fiicei sale: ”Doar asta contează!”
articol scris de Digi Sport12.07.2022, 22:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Eder Militao (24 de ani) a avut parte de un sezon fantastic la Real Madrid, alături de care a devenit campion al Spaniei și a câștigat trofeul UEFA Champions League.
Totuși, în plan personal, fotbalistul a trecut prin două evenimente marcante, nașterea fiicei sale și despărțirea de partenera sa, Karoline Lima.
Eder Militao a rupt tăcerea după despărțirea de Karoline Lima și după nașterea fiicei sale: ”Doar asta contează!”
Galerie Foto
Despărțirea lui Eder Militao de Karoline Lima a avut loc cu doar trei zile înainte de nașterea fiicei sale, Cecilia, iar anunțul a fost făcut de fosta parteneră a fotbalistului.
Karoline Lima și Eder Militao au pus punct relației după ce au revenit din vacanța de la Ibiza pe care au avut-o în această vară.
În ceea ce-l privește pe fundașul lui Real Madrid, acesta a preferat să păstreze tăcerea, însă recent a publicat pe rețelele sociale un mesaj cuprinzător despre ultimele evenimente din viața lui.
”Cecilia, vreau să mă înveți să fiu cel mai bun tată pe care îl poți avea. Nu contează dacă se spune că sunt un tată bun sau nu pentru că tu poți simți dorința mea cea mai sinceră. Asta contează pentru mine.
Când sunt pe teren, indiferent de scor, doar Dumnezeu știe cât de mare este efortul pe care îl fac pentru a mă îmbunătăți și pentru a nu dezamăgi pe nimeni.
De această dată, însă, doar tu și cu mine trebuie să știm cât de dedicat sunt. Să fiu tatăl tău, cea mai mare victorie din viața mea, este ceva special. Vreau să fiu idolul tău. Voi face tot ce pot, micuță.
Dedicarea mea este în această scrisoare pe care tu o vei citi într-o zi și acesta este singurul lucru care contează”, a transmis Eder Militao pe Instagram.
Karoline Lima și Eder Militao s-au despărțit
Presa din Brazilia a scris recent despre disensiunile apărute între cei doi, iar acum Karoline Lima, care urmează să nască o fetiță, Cecilia, peste doar câteva zile, a decis să rupă tăcerea și să anunțe despărțirea de Eder Militao.
”Am încercat să repar lucrurile, dar nu s-a mai putut. Totul este bine. Când ne-am întors din vacanță, m-am uitat la el, am încercat să rezolv lucrurile și să continuăm, însă mi-am dat seama că s-a ajuns într-un punct din care relația noastră nu mai poate continua.
Am decis să ne despărțim și cred că e cea mai bună hotărâre. Legătura noastră va rămâne mereu, datorită Ceciliei, care va fi prioritatea noastră, iar asta e tot ce contează”, a scris Karoline Lima, pe Instagram, citată de As.com.
Etichete: real madrid , despartire , eder militao , karoline lima , cecilia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții