E din 2018 în România și a spus ce îi lipsește din țara natală. Cum i-a descris pe Gică Hagi și Simona Halep
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 16:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sota Mino (29 de ani), mijlocașul japonez al celor de la Hermannstadt, a spus ce îi lipsește în România din țara natală.
Sota Mino se află în România din anul 2018, când a ajuns liber de contract la Metaloglobus, în Liga 2.
Ce îi lipsește lui Sota Mino în România. Ce a spus despre Gică Hagi și Simona Halep
Aflat din 2018 în România, Sota Mino a dezvăluit că cel mai mult îi lipsește infrastructura din Japonia, motiv pentru care a oferit un exemplu.
”M-am obișnuit în România, îmi place. Dar, cu siguranță, îmi lipsește infrastructura de acolo, face viața oamenilor mai ușoară. Și îți dau exemplul cu trenurile.
În Japonia o distanță de 1.000 de kilometri o parcurgi în 3 ore, în timp ce în România faci 6-7 ore de la Sibiu la București. Și distanța e mai mică, cred că vreo 300 de kilometri, nu?
Cred că românii au o părere foarte bună despre țara mea, despre japonezi, și se poartă foarte frumos cu mine. Îmi place și că sunteți un popor glumeț, vă place să râdeți”, a povestit Sota Mino, potrivit GSP.
Japonezul de la Hermannstadt a vorbit la superlativ despre Gică Hagi și Simona Halep.
”Toată Japonia îl știe pe Mister Hagi după Campionatul Mondial din 1994. Nu e o legendă doar în România, ci în întreaga lume. Îmi place și de fiul său, Ianis, un jucător destul de bun. Iar din Liga 1 îl apreciez pe Darius Olaru, un fotbalist extrem de muncitor.
O știu pe Simona Halep, o iubesc. Îmi place mult cum joacă, e o luptătoare, nu renunță ușor. Am văzut un documentar despre ea, cum îți petrece timpul acasă, ce mănâncă, și pare o persoană bună”, a precizat Sota Mino, pentru sursa citată.
Galerie Foto
Cifrele lui Sota Mino
- 700.000 de euro este cota de piață a lui Sota Mino, potrivit Transfermarkt
- 22 de meciuri a jucat Sota Mino în acest sezon la Hermannstadt
- Un gol a reușit Sota Mino în meciurile jucate în acest sezon la Hermannstadt
Etichete: gica hagi , romania , japonia , simona halep , sota mino , sota mino romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții