"Dumnezeule, ce e în neregulă cu el?". Gestul președintelui FIFA, la un metru de sicriul lui Pele, i-a dezgustat pe toți
articol scris de Digi Sport03.01.2023, 16:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gianni Infantino (52 de ani), președintele FIFA, s-a deplasat la Santos săptămâna aceasta, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Pele, decedat pe 29 decembrie, la vârsta de 82 de ani.
Elvețianul a primit nenumărate critici în ultimul timp pentru comentariile făcute în timpul Cupei Mondiale din Qatar, dar și pentru faptul că a îndemnat fiecare țară să numească un stadion în onoarea legendarului fotbalist brazilian.
Gianni Infantino a stârnit furia tuturor, după ce și-a făcut un selfie lângă sicriul lui Pele
Au curs nenumărate lacrimi marți pe stadionul lui Santos, unde sicriul lui Pele a fost lăsat descoperit, pentru ca cei care l-au apreciat să își ia la revedere de la el.
Însă, Infantino a fost surprins zâmbind în mai multe rânduri, chiar și în momentul în care discuta cu văduva lui Pele, Marcia Aoki.
La un moment dat, președintele FIFA și-a făcut un selfie alături de mai mulți bărbați, la doar un metru de sicriul legendarului fotbalist, iar Infantino și-a atras și mai multe critici pentru gestul considerat total nepotrivit.
Galerie Foto
"Dumnezeule, ce e în neregulă cu el?", "Gianni Infantino nu are clasă deloc și cu siguranță niciun respect pentru marele Pele" sau "Când va învăța vreodată că nu trebuie să fie mereu în centrul atenției? Să-i fie rușine", au fost câteva dintre comentariile de pe rețelele sociale, conform Ofally Express.
Impresionant: peste 150.000 de oameni au mers să-l omagieze pe Pele, pe stadionul lui Santos
Mii de suporteri au format cozi în cursul nopţii şi la primele ore ale dimineţii pentru a-și lua rămas bun de la "Regele Pele", care va fi înmormântat marţi într-un cimitir din oraşul brazilian Santos.
Fluxul de vizitatori la capela funerară de la stadionul Vila Belmiro a fost unul intens în cursul nopţii şi a mai scăzut spre dimineaţă.
Fanii lui Santos au cântat imnul clubului sau cântecul "O mie de goluri", care aminteşte de performanţa greu de egalat de 1.283 de goluri înscrise atribuită lui Pele.
Galerie Foto
Etichete: fifa , pele , inmormantare , gianni infantino , selfie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții