Dublu campion olimpic, mort la 51 de ani de COVID. Deşi antivaccinist, se imunizase pentru că lucra cu copiii
articol scris de Digi Sport25.01.2022, 09:19
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fostul gimnast maghiar Szilveszter Csollany, dublu medaliat olimpic, a murit luni, la vârsta de 51 de ani, din cauza Covid-19.
"Cu profundă tristeţe anunţăm moartea lui Szilveszter Csollany", au anunţat într-o declaraţie comună federaţia naţională de gimnastică şi Comitetul Olimpic, salutând un sportiv "de excepţie".
Maghiarul Szilveszter Csollany, dublu campion olimpic, a murit din cauza COVID-19 la 51 de ani
Fostul sportiv s-a îmbolnăvit de coronavirus la începutul lunii decembrie şi fusese internat la Budapesta în stare gravă, având nevoie de asistenţă respiratorie.
Campion european în 1998, a câştigat o medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Atlanta în 1996, înainte de a câştiga aurul la Sydney în 2000, de fiecare dată la inele. După ce s-a retras în 2003, a devenit antrenor şi a lucrat pentru un mic club din Austria.
Szilveszter Csollany, care a distribuit mai multe postări antivaccin pe pagina sa de Facebook, nu a vrut să fie vaccinat împotriva Covid. Dar a trebuit să se vaccineze cu doza unică Johnson "din cauza muncii sale cu copiii”, a anunţat tabloidul Blikk la începutul lunii ianuarie. A fost, însă, cu puţin timp înainte să se îmbolnăvească şi nu a reuşit să dezvolte un nivel suficient de anticorpi, potrivit aceleiaşi surse, citate de news.ro.
"Adio, campionule”, a scris premierul Viktor Orban, într-un mesaj însoţit de o fotografie alb-negru, în timp ce Zoltan Magyar, dublu campion olimpic la gimnastică, a deplâns "o pierdere uriaşă, la o vârstă atât de tânără".
Etichete: covid-19 , szilveszter csollany
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții