Exclusiv Dolha urăşte lumea virtuală: "Îi văd pe unii care se maimuțăresc pe rețelele de socializare, niște maimuțoi!"
02.07.2020, 12:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Emilian Dolha (40 de ani), actual antrenor de portari, nu e pasionat de rețelele de socializare.
În cadrul unui interviu amplu pentru Digi Sport, publicat joi dimineață, fostul goalkeeper de la Rapid, Dinamo și Wisla, a dezvăluit că nu are conturi pe nicio rețea de socializare și preferă să tasteze numărul de telefon al persoanei cu care intenționează să discute.
Ultima dată antrenor de portari la Sepsi, Emilian Dolha (2 selecții în națională) susține că nu se regăsește în lumea virtuală.
Dolha: "Pun mâna pe telefon și sun dacă mai vreau să aflu ce fac prietenii"
Dolha crede că marilor sportivi li se acordă prea puțină importanță în România.
"N-am Facebook, n-am Instagram, n-am WhatsApp! Ce să fac cu ele!? N-am nevoie de așa ceva! Pun mână pe telefon și sun dacă mai vreau să aflu ce fac prietenii. Nu mă regăsesc în lumea asta. Cine-s ăștia? Influencerii de Instagram?
Lasă-mă naibii cu capitalul de imagine! Văd o "bimbo" cu buzele cât China! Îi văd pe unii care se maimuțăresc pe rețelele de socializare, niște maimuțoi! Bravo lor, să fie la ei, acolo! Știi cine e Lasha Talakhadze? E campion olimpic (n.r.- la Rio 2016) și cvadruplu campion mondial.
E cel mai tare halterofil "ever" și are vreo 20.000 de urmăritori pe Instagram. Și unul de la noi sau din altă parte care nu a realizat nimic în viață sau în sport are un milion, două milioane... Nu mai zic de campionii olimpici, de campionii mondiali...
Dorian Yates are 1.000.000 de urmăritori (n.r. - celebru culturist britanic, 59 de ani, de șase ori Mister Olympia). Nu înțeleg de ce are așa puțin, e o legendă! Nu mă regăsesc deloc în lumea asta", a declarat fostul portar, într-un interviu pentru Digi Sport.
Dolha a jucat în carieră pentru Olimpia Satu Mare, Gloria Bistrița, Rapid, Wisla Kracovia, Lech Poznan, Dinamo și Universtitatea Cluj.
Etichete: emilian dolha , ema dolha , instagram , retele de socializare , dolha interviu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții