Gabriela Firea închide Arena Naţională: "Lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm"
12.11.2018, 19:55SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo - FCSB s-a disputat în condiţii dificile din cauza stării deplorabile a gazonului. Fotbaliștii ambelor formații au avut mari probleme duminică seară din cauza stării execrabile a gazonului de pe Arena Națională. Gigi Becali (60 de ani), finanțatorul roș-albaștrilor, a fost tentat să ia legătura imediat după meci cu Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, ca să-i transmită că greșește pentru că nu rezolvă problema.
Gabriela Firea a avut o primă reacţie cu privire la această situaţie, luni seara, când a anunţat că cel mai mare stadion al ţării se va închide pentru a putea fi refăcut gazonul.
"Cu Arena Naţională se întâmplă că noi aveam un contract care funcţiona foarte bine, un contract legal, bine fundamentat juridic prin care unul dintre cluburile care închiria cel mai des Arena Naţională în vederea organizării de competiţii sportive achita contravaloarea mentenenţei gazonului. S-a făcut o plângere la DNA. DNA a început o anchetă in rem, s-a suspendat acel contract, deci am rămas fără contractul de mentenanţă pe Arena Naţională. (...) Era la acea vreme într-o stare foarte bună, dar asta este situaţia, dăm explicaţii, nu e problemă, am rămas fără contract, fără companie. A durat ceva pentru că sunt fonduri publice, trebuie o altă firmă, un alt contract , procedură de licitaţie care durează.
Având în vedere starea precară a gazonului de pe Arena Naţională, pe care a văzut-o toată lumea, nu e niciun secret, numai că lumea nu ştie în ce situaţie ne aflăm, că DNA se ocupă de gazonul de la Arena Naţională, am luat hotărârea de a închide Arena Naţională pentru toate competiţiile sportive şi de altă natură pe toată periooada remedierii gazonului. Societatea care se ocupă în acest moment consideră că în 2-3 luni de zile gazonul va fi adus la o stare în care putem să afirmăm că se vor putea desfăşura competiţii sportive sau de altă natură fără dificultăţi", a declarat, luni seară, Gabriela Firea, în cadrul unei conferinţe de presă.
Urmează exilul pentru FCSB la Voluntari?
În aceste condiţii, FCSB ar urma să joace meciurile de pe teren propriu pe alt stadion. În acest sezon, FCSB a găzduit la Voluntari trei partide considerate pe teren propriu. Cu Botoşani, scor 2-2, cu Dunărea Călăraşi, scor 2-0 şi cu Concordia Chiajna, scor 0-1. Până la finalul anului, FCSB mai joacă pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş, Viitorul și CFR.
Gigi Becali, nemulţumit de starea gazonului: ”Am vrut să-i dau mesaj azi-noapte!”
”Faptul că am jucat în 10 oameni pe terenul ăsta m-a încântat într-un fel. Nu am vorbit cu ea, că era târziu aseară (n.r. duminică, 11 noiembrie 2018). Nu am vorbit cu fina, am vrut să-i dau un mesaj, dar era prea târziu. O să vorbesc astăzi. Eu cred că îşi dă seama că pierde foarte mult.Toată munca pe care o face şi tot războiul pe care-l duce cu Dragnea şi cu centura Capitalei şi cu toate astea or să pălească în faţa unui lucru minor. Adică pierde foarte mult politic. Şi asta face, meseria ei la ora asta e politica. Şi meseria şi-o pierde”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Digi Sport Matinal”.
Becali: ”Mă ocup eu de gazon, dar să-mi scadă din chirie!”
Gigi Becali a mai precizat că se obligă să schimbe el gazonul de pe Arena Națională, dar cu o condiție.
”Toate lucrurile bune pe care le face se anulează prin acest gazon, acest teren. Ce a făcut, aia, cu 3.000 de copii, s-a uitat. A pierdut mult, mult de tot politic. Dacă ei vor, pot să-l cumpăr eu (n.r. - gazonul) şi după aia să se scadă din chirie”, a mai spus Becali.
Etichete: gigi becali , gazon arena nationala , gabriela firea , dinamo fcsb , video dinamo fcsb 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții