Video "Din respect pentru familii, nu voi spune mai multe!" Cine a găsit epava avionului în care se afla Emiliano Sala
04.02.2019, 09:25SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită ieri, pe fundul Canalului Mânecii. Șeful echipei private de căutare, David Mearns, a confirmat pe contul său de Twitter descoperirea epavei, la fel AAIB, organizaţia britanică de investigare a accidentelor aviatice. Se presupune că cei doi aflați la bordul aeronavei sunt decedați.
Ulterior, specialistul în investigații marine a discutat cu cei de la Sky Sports pe marginea descoperirii.
"Epava avionului în care se aflau Emiliano Sala și pilotul David Ibbotson a fost găsită. A fost localizată în dimineața zilei de duminică, de către echipajul meu de pe FPV Movren. Așa cum am stabilit cu AAIB (Air Accidents Investigation Branch), nava GEO Ocean III a fost mutată în această poziție pentru a identifica avionul, după care au demarat investigațiile.
Familiile celor doi au fost anunțate de către AAIB, iar AAIB va da un comunicat în cursul zilei de luni (n.r. azi). Este cel mai bun rezultat la care speram pentru familii, însă în această seară le-am dat o veste devastatoare. Din respect pentru familii, nu voi spune mai multe despre ce s-a întâmplat.
Tot ce voi spune despre epavă este că o mare parte a ei se află pe fundul mării", a declarat David Mearns, pentru Sky Sports.
Shipwreck hunter David Mearns says that his crew have found the plane carrying missing Cardiff City player Emiliano Sala
— Sky News (@SkyNews) February 3, 2019
Read more on this breaking story: https://t.co/tkLs5NGsRh pic.twitter.com/WZOCeNwOqX
Primele bucăți descoperite din avionul în care se afla Emiliano Sala
Autoritățile britanice au anunțat miercuri, 30 ianuarie 2019, reluarea căutărilor aeronavei în care se aflau Emiliano Sala și pilotul David Ibbotson, dată dispărută deasupra Canalului Mânecii. Decizia a fost luată după ce s-au descoperit în Normandia două bucăți de scaune, capitonate, despre care se spune că ar fi făcut parte din aeronava dispărută la data de 21 ianuarie 2019.
Cei de la Biroul de Investigații și Analiză din Franța au anunțat că prima bucată de scaun a fost descoperită luni, 28 ianuarie 2019, pe o plajă din apropiere de Surtainville, în peninsula Cotentin, în timp ce al doilea scaun ar fi fost găsit mai târziu, dar în aceeași zi și în aceeași zonă.
Avionul privat de mici dimensiuni, de tip Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala (28 de ani), a fost dat dispărut, luni seară (21 ianuarie), în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Anterior, pilotul le ceruse acestora permisiunea să coboare la o altitudine de 700 de metri, din cauza condițiilor meteo.
De atunci, nu s-a mai știu nimic despre cei doi pasageri din avionul Piper Malibu, până în acest moment.
Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, fosta sa echipă, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.
Etichete: accident aviatic , emiliano sala , avion emiliano sala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții