Decizie neașteptată! Leonardo Bonucci o dă în judecată pe Juventus
articol scris de Digi Sport12.09.2023, 12:37
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Leonardo Bonucci (36 de ani) a părăsit-o pe Juventus în această vară și a semnat cu Union Berlin, formație din Bundesliga care va juca în Champions League.
La scurt timp după ce a plecat de la formația ”bianconeră”, la care și-a petrecut cea mai mare perioadă din carieră, fundașul central a luat o decizie neașteptată.
Leonardo Bonucci o dă în judecată pe Juventus
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Leonardo Bonucci (36 de ani) o va da în judecată pe Juventus, pentru că ”nu a beneficiat de condiții optime de pregătire și antrenament, iar acest lucru i-a cauzat un prejudiciu de imagine și de natură profesională”.
De asemenea, jurnalistul italian a susținut că fundașul central va dona orice câștig obținut de pe urma acestui proces organizației caritabile Neuroland, care sprijină familiile copiilor spitalizați în orașul Torino.
Leonardo Bonucci, peste 500 de partide pentru Juventus
Chiar dacă și-a petrecut junioratul la Inter și a jucat un an și la AC Milan (în sezonul 2017 / 2018), adică la marile rivale ale ”Bătrânei Doamne” din Serie A, Bonucci rămâne o adevărată legendă la clubul torinez.
În cei 12 ani petrecuți la Juventus, Bonucci a adunat 502 de partide, în care a reușit 37 de goluri și 10 assist-uri. La aceste cifre se mai adună și cele 8 titluri în Serie A, 4 Cupe ale Italiei și 5 Super Cupe.
- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Bonucci, potrivit Transfermarkt
Etichete: juventus , leonardo bonucci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții