De la sărăcia cruntă din Brazilia, la candidatura pentru Balonul de Aur. Povestea impresionantă de viață a lui Jorginho
articol scris de Digi Sport03.09.2021, 11:59
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Jorginho (29 de ani) a avut niște performanțe extraordinare în sezonul recent încheiat, câștigând Liga Campionilor cu Chelsea și Campionatul European cu Italia.
Pe numele său întreg Jorge Luiz Frello Filho, fotbalistul s-a născut în Imbituba, un oraș de coastă din Brazilia care aparține regiunii Santa Catarina.
Jorginho a oferit detalii despre condițiile precare de la centrul de antrenament din Brazilia
Abia la 15 ani Jorginho s-a mutat în Italia, iar în prezent evoluează pentru "Squadra Azzura" datorită străbunicului său, originar din Veneția. Pe site-ul The Players' Tribune, unde fotbaliștii postează articole personale, în general despre viața lor, mijlocașul lui Chelsea a oferit detalii despre condițiile mizere pe care le-a avut în Brazilia, la centrul de antrenament Guabiruba, situat la peste 100 de kilometri față de casa sa.
"Camerele noastre erau pline de mizerie. Mâncam același fel de mâncare de trei ori pe zi. Dușurile nu aveau apă caldă nici măcar iarna. Afară, găștile de infractori încercau să ne jefuiască. (...) Aveam treisprezece ani, frate. Era ca în armată. Te antrenai de două ori pe zi, apoi învățai. Cincizeci de jucători dormeau în paturi supraetajate poziționate unul lângă altul.
Eram la centrul de antrenament de ceva timp când problemele adevărate au început să apară. Într-o zi, femeia de serviciu și-a dat demisia pentru că nu a primit salariul, așa că ne-au împărțit în grupuri de cinci și fiecare trebuia să se ocupe de curățenie. Nimic complicat, sigur că da. Dar într-o zi un grup nu s-a deranjat să se ocupe. Ce s-a întâmplat a doua zi? Nici celalalt grup n-a vrut. S-a tot întâmplat același lucru pentru mai multe săptămâni, iar mizeria s-a tot acumulat. Toaletele erau cel mai rău lucru. Trebuia să îți ții respirația", povestește fotbalistul în cadrul articolului.
Lupta pentru Balonul de Aur continuă! Roberto Mancini a spus că Jorginho merită să câștige trofeul
Mijlocașul de 29 de ani a avut un parcurs exemplar și alături de Italia, la EURO 2020, când a câștigat finala disputată împotriva Angliei, scor 1-1 (3-2 d.l.d).
Jorginho a fost desemnat Jucătorul Anului de către UEFA, iar Roberto Mancini este convins că mijlocașul ar merita să primească şi Balonul de Aur.
”I-aș oferi lui Jorginho Balonul de Aur. Îl merită pentru că a câștigat tot ce se putea câștiga sezonul trecut”, a declarat Roberto Mancini, citat de Football Italia.
Mancini nu este prima legendă a fotbalului care îl consideră pe Jorginho demn de Balonul de Aur. Gianfranco Zola este și el de părere că Jorginho merită cu vârf și îndesat să primească premiul acordat de către revista de fotbal franceză France Football.
Etichete: chelsea , brazilia , jorginho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții