David Popovici, gest superb pentru sportivii din Ucraina: "Pur și simplu contactați-mă”
articol scris de Digi Sport13.03.2022, 17:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Înotătorul român David Popovici (17 ani) nu a rămas indiferent după evenimentele petrecute în Ucraina și privește cu îngrijorare situația din țara vecină, după războiul declanșat de Vladimir Putin.
Războiul pornit de Rusia a produs consecințe grave asupra locuitorilor din Ucraina, care au plecat imediat din propria țară pentru a fi în siguranță. O bună parte dintre refugiați au sosit în România, unde au primit ajutor atât în ceea ce privește transportul, cât și cazarea.
David Popovici, gest uriaș pentru sportivii din Ucraina
Înotătorul a postat un mesaj pe rețelele sociale și a dorit să facă un anunț important pentru sportivii ucraineni. Popovici le-a transmis acestora că se oferă să le asigure transport, cazare, dar și un loc unde să se antreneze, cât timp se vor afla pe teritoriul României.
"Mesaj pentru toți sportivii ucraineni: Dacă vreunul dintre voi are nevoie de ajutor în ceea ce privește transportul, cazarea și, de asemenea, antrenamentele în România… trimiteți-mi un mesaj. Putem rezolva ceva, pur și simplu contactați-mă”, a transmis de David Popovici, textul fiind însoțit de drapelul Ucrainei.
Răzvan Raț îi ajută și el pe refugiații din Ucraina
Raț se numără printre românii care s-au oferit să le dea o mână de ajutorul persoanelor greu încercate în aceste momente.
Fostul fotbalist a declarat că a cazat la hotelul său mai multe familii fugite din Ucraina de teama războiului.
"Sunt jumătate ucrainean. Vorbeşte la telefon (n.r. soția sa de origine ucraineană) şi ţine legătura cu foarte mulţi oameni de acolo, cu cei care au ajuns aici. Am foarte mulţi prieteni care mi-au pus la dispoziţie diferite proprietăţi.
Chiar aseară a venit soţia unui prieten cu doi copii, o fată şi un băiat, i-am cazat la hotel. Două bagaje şi două plase. Soţul a rămas, că nu a putut trece graniţa.
Chiar acum un sfert de oră am vorbit cu mama şi i-am cerut ca oamenii care lucrează la mine la hotel să-mi trimită 400 de sarmale.
Să-ţi zic sincer, la momentul ăsta, perspectivele nu sunt cele mai bune. Cred că şi pe mine oarecum m-au surprins cu atitudinea pe care o arată. Ştiu, ştiu destul de mulţi (n.r. – are prieteni care au pus mâna pe armă)”, a spus Raţ, potrivit AS.ro.
Etichete: david popovici , razboi rusia ucraina , refugiati ucraina , gest popovici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții