Darijo Srna, revoltat că Rusia vrea să găzduiască EURO 2028. “Trăiesc în lumea lor”
articol scris de Digi Sport26.03.2022, 13:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rusia a transmis dosarul de candidatură pentru organizarea Campionatului European din 2028, în ciuda sancțiunilor primite din partea FIFA și UEFA, ca urmare a invadării Ucrainei de către armata rusă.
Darijo Srna, mesaj dur despre liderii ruși: "Au înnebunit"
În replică, UEFA a interpretat gestul Rusieica pe o provocare și a anunțat că analizează adoptarea unor noi sancțiuni împotriva Rusiei, pe fondul conflictului militar din Ucraina.
Croatul Darijo Srna (39 de ani), director sportiv la Șahtior Donețk, s-a declarat revoltat de faptul că rușii se gândesc la găzduirea unui Campionat European.
"Nu-mi vine să cred că au cerut organizarea unui turneu. Ar trebui să meargă la închisoare pentru tot ce au făcut. Cred că probabil glumesc cu acest demers. Au înnebunit! Rușii trăiesc în lumea lor. Au trăit în lumea lor de foarte mult timp, n-au avut legătură cu lumea noastră", a spus Srna, citat de sport.ua.
UEFA a primit trei candidaturi pentru găzduirea EURO 2028
UEFA a confirmat că a primit trei candidaturi pentru găzduirea EURO 2028, până la termenul-limită de miercuri: Marea Britanie + Irlanda, Turcia, Rusia.
În plus, Rusia a transmis că este interesată să candideze și pentru organizarea Campionatului European din 2032, dacă dosarul pentru ediția din 2028 va fi refuzat.
“Deocamdată, suspendarea Federației Ruse de Fotbal n-a fost impusă. Totuși, Comitetul Executiv al UEFA va monitoriza situația, va analiza toți pașii legali și ar putea adopta noi decizii, dacă este nevoie. Aceste decizii ar putea veni inclusiv ca urmare a interesului exprimat de Federația Rusă de Fotbal pentru găzduirea Campionatului European”, se arată într-un comunicat al UEFA.
FIFA şi UEFA au anunţat, pe 28 februarie, într-un comunicat comun, suspendarea cluburilor şi a echipelor naţionale ale Rusiei din competiţiile internaţionale.
UEFA urmează să analizeze toate dosarele de candidatură pentru EURO 2028, iar pe pe 5 aprilie va anunța lista finală.
Pe 21 martie, Marea Britanie și Irlanda erau sigure de organizarea EURO 2028, întrucât era singura candidatură depusă.
UEFA ar putea crește numărul de echipe participante la Campionatul European, de la 24 la EURO 2024 din Germania, la 32 de echipe la ediția din 2028.
- Pe 21 martie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins ultima cerere depusă de Rusia privind calificarea la Cupa Mondială din 2022, după sancțiunile impuse de FIFA.
- Pe 9 martie, FIFA a oficializat calificarea Poloniei în finala barajului pentru accederea la Cupa Mondială, în urma excluderii Rusiei, adversara sa din semifinale.
Etichete: rusia , candidatura , ucraina , uefa , razboi , darijo srna , srna , euro 2028
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții