Galerie Foto Daniel Pancu s-a însurat a doua oară! Cine este și cum arată femeia alături de care și-a refăcut viața
articol scris de Digi Sport09.10.2021, 14:30
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Pancu (44 de ani) s-a însurat pentru a doua oară.
Fostul mare fotbalist al Rapidului, dar și important jucător al echipei naționale și nu numai, a decis să oficializeze relația cu Andrea Teodorescu (43 de ani), femeia alături de care și-a refăcut viața.
Galerie Foto
Fericitul eveniment a avut loc vineri, dar a fost unul pe cât de modest din punct de vedere al amploarei, pe atât de elegant. Cei doi miri au spus mai întâi ”Da!” la ofițerul stării civile, după care a urmat cununia religioasă și petrecerea la un restaurant select.
Andra și Daniel sunt extrem de fericiți mai ales că vor avea și un băiețel. De altfel, Andra, un fost manechin și-a și ales o rochiță superbă, care să-i ascundă semnele clare ale sarcinii.
Pancu a mai fost căsătorit timp de 22 de ani cu Mihaela Stanciu, sora fostului căpitan de la Rapid, Nicolae Stanciu, cu care are doi copii, o fată, Maria Victoria (10 ani), și un băiat, David Gabriel (15 ani). Cei doi au divorțat însă în 2019.
Ipostaze de la nunta celor doi, la care unul dintre nași a fost Gigi Corsicanu, fostul lider de galerie al Rapidului, au apărut pe contul de Facebook al jurnalistei Mihaela Moise.
”Un singur prost, Pancu, a fost demis de la Rapid!”. Fostul mare fotbalist nu crede că Iosif va fi dat afară
Rapid, care a remizat cu Sepsi, în deplasare, scor 2-2, și care etapa viitoare va da peste CFR Cluj, duminică, 17 octombrie 2021, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără victorie în Liga 1.
Deși conducerea giuleștenilor insistă că actualul antrenor, Mihai Iosif (46 de ani), nu va fi demis, în spațiul public au apărut zvonuri legate de numirea unui alt tehnician. De altfel, și Iosif a spus că se simte vânat!
Pancu nu crede că Iosif va fi demis de la Rapid. ”Deși au jucători de națională, obiectivul este salvarea de la retrogradare!”
Daniel Pancu (44 de ani), unul dintre foștii mari jucători de-ai giuleștenilor, dar și fost antrenor, nu crede că Iosif va fi demis. Oricum, subiectul l-a răscolit pe ”Pancone”, care nu a depășit nici acum momentul în care a fost îndepărtat de la echipă, în martie 2020.
”N-am văzut ultimul joc al Rapidului, am fost plecat. Ce cutremur? Nu, în niciun caz nu cred că se va schimba antrenorul.
Nu cunosc situația, dar din punct de vedere al antrenorului, dacă este adevărat ce au declarat ei, că obiectivul este evitarea retrogradării, cu toate că Rapid are în componență jucători de echipă națională, și acum convocați, dar și în trecut, atunci nu este niciun motiv ca să fie demis.
Pur și simplu nu există niciun motiv. Adică, poți să demiți antrenorul, dar probabil cu compensații și toate celelalte chestiuni”, a spus Pancu, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”.
Pancu a răbufnit și a subliniat că el nu a primit compensații după ce a fost demis de la Rapid, cum s-ar putea întâmpla acum în cazul lui Iosif.
”Un singur prost, care se numea Pancu, a fost demis după două egaluri și o înfrângere. Și un singur prost a plecat fără compensații, care se cheamă tot Pancu. Și mai putem continua pe ideea asta cu Pancu, dar nu vreau să insist”, a mai spus Pancu, la Digi Sport.
Etichete: daniel pancu , andra teodorescu , daniel pancu nunta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții