Video&Foto Dan Petrescu, socru mic. A dansat pe rupte la nunta fiicei Rebecca. Cu cine s-a fotografiat
articol scris de Digi Sport08.06.2024, 12:23
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dan Petrescu (56 de ani) a trăit vineri, 7 iunie 2024, una dintre cele mai emoționante zile din viața sa.
Dan Petrescu s-a dezlănțuit pe ringul de dans
Antrenorul celor de la CFR Cluj a fost socru mic la nunta celei mai mari fiice ale sale, Rebecca (29 de ani). Rebecca Petrescu și-a unit destinele cu Jim, iar nunta s-a desfășurat într-un local de lux, din zona Floreasca.
Galerie Foto
”Bursucul” a fost în mare formă. A cântat, a dansat pe rupte și s-a fotografiat cu mai toți invitații. Petrescu s-a fotografiat cu Ruxandra Galeriu, una dintre invitatele de onoare, care a și susținut un program artistic alături de sora sa geamănă, Beatrice Cioacă.
Petrescu a avut și un moment special, atunci când a dansat cu Rebecca pe una dintre melodiile sale preferate ”Bella Ciao”.
De asemenea, show-ul a fost întregit și de spectacolul oferit de Diana Matei și taraful Cleante.
De la fericitul eveniment nu a lipsit Ioan Varga, finanțatorul grupării din Gruia.
Rebecca Petrescu nu este deloc o persoană căreia să-i placă publicitatea și nici pe social media nu este deloc activă. Dimpotrivă, preferă să-și păstreze contul privat, iar viața sa să o țină cât mai departe de social media.
Dan Petrescu are două fete, Rebecca și Chelsea, rezultate din primul mariaj cu Dana Petrescu, și mai are o fată Jennifer, din actuala căsnicie cu Adriana Petrescu.
Adriana Petrescu, soția actuală a lui Dan Petrescu, trăiește la Dubai
Galerie Foto
”Bursucul” are o misiune grea la CFR Cluj, titlul în viitoarea ediție a SuperLigii, dar până atunci petrece câteva zile alături de familie.
Antrenorul a dat o fugă, zilele trecute, până la familia sa, stabilită la Dubai, acolo unde locuiesc soția, Adriana, și fata lor, Jennifer.
Cei trei s-au fotografiat, iar Adriana a postat ipostaza pe social media.
Adriana Petrescu, care se autoprezintă ca o mamă dedicată, își face timp și pentru a posta frecvent tot felul de fotografii pe Instagram. Mai mică cu 10 ani față de soțul ei, Adriana reușește să păstreze echilibrul în familie și să fie mereu catalizatorul reușitelor antrenorului.
Etichete: dan petrescu , dan petrescu cfr cluj , ioan varga , rebecca petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții