Cum își va petrece Dănuț Lupu următoarele 3 săptămâni, după ce s-a predat
articol scris de Digi Sport08.10.2023, 18:33
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Dănuț Lupu (56 de ani) a ajuns în România și s-a predat în cursul zilei de duminică. Acesta a fost așteptat la aeroport de autorități și transportat la penitenciarul Rahova.
Fostul mare fotbalist a fost condamnat la șapte luni și zece zile de închisoare cu executare după ce a condus fără permis valabil. Dănuț Lupu era angajat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo, în funcția de președinte, dar contractul îi va fi desfăcut din cauza arestării.
Galerie Foto
Ce urmează pentru Dănuț Lupu, după ce s-a predat
Fostul internațional își va ispăși pedeapsa la penitenciarul Rahova, dar înainte de a li se alătura celorlalți deținuți, va fi nevoit să stea în carantină timp de 3 săptămâni, potrivit legii.
În cele 21 de zile i se vor face analize amănunțite și va primi consiliere psihologică, notează as.ro. Lupu va putea fi vizitat în această perioadă de avocat și de familie.
În cursul acestei săptămâni, Dănuț Lupu a dezvăluit că va ispăși jumătate din pedeapsa dictată de instanță: va sta în spatele gratiilor aproximativ 3 luni și jumătate.
Anunțul făcut de Dănuț Lupu înainte să se predea
”Voi ajunge astăzi în România să mă predau. Vin din Dubai, acolo unde am fost cu soția mea. Voi ateriza astăzi în România.
Sper din tot sufletul ca la aeroport să nu se facă spectacol și lucrurile să decurgă normal, astfel încât toată lumea să își facă datoria.
Bineînțeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate. Mă predau astăzi, pentru azi erau și biletele de avion de întoarcere.
Îmi voi ispăși pedeapsa pe care am primit-o conform legii. Din acest moment nu o să mai dau niciun fel de declarație și sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea”, a spus Dănuț Lupu.
Etichete: danut lupu , danut lupu inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții