Foto Cum au fost surprinși după ce a înșelat-o de trei ori și are un copil ”din flori”. El câștigă 125.000 € pe săptămână
articol scris de Digi Sport05.03.2023, 11:27
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Kyle Walker (32 de ani), fundașul lui Manchester City, s-a căsătorit la finalul anului 2021 cu Annie Kilner (30 de ani), iubita sa din copilărie și femeia care i-a dăruit trei copii, după ce aceasta l-a iertat pentru trei episoade de infidelitate, inclusiv un copil ”din flori”.
Annie Kilner și Kyle Walker, mai îndrăgostiți ca niciodată
Galerie Foto
Walker și partenera sa s-au cunoscut în Sheffield, orașul lor natal, pe vremea când fotbalistul avea 17 ani, iar Annie Kilner, 15. Potrivit presei din Anglia, anul trecut reședința lor a fost învăluită de scandaluri, iar acest lucru i-a scos din minți pe vecinii cuplului. Până la urmă, fotbalistul ar fi părăsit căminul conjugal la acea vreme.
Între timp, situația pare să fi revenit la normal în relația lor. De curând, cei doi au fost surprinși pe stradă, sărutându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, semn că Annie Kilner l-a iertat din nou pe Kyle Walker.
Kyle Walker și Annie Kilner s-au căsătorit, după ce femeia l-a iertat pe fotbalist pentru trei episoade de infidelitate și un copil ”din flori”
Mai întâi, o vedetă TV din Marea Britanie, Laura Brown, a dezvăluit că a avut o relație cu Kyle Walker, în timp ce oficial acesta era împreună cu Annie Kilner. A fost prima dată când fundașul a fost dat afară din căminul conjugal, însă Annie l-a primit rapid înapoi.
Sportivul a mai plecat o dată de acasă, în 2020, când a început o relație cu Lauryn Goodman, care i-a dăruit și un copil. În cele din urmă, Annie Kilner l-a iertat din nou, trecând și peste un episod în care actualul său soț a petrecut o noapte întreagă alături de două escorte.
După atâtea obstacole, se părea că cei doi și-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt și s-au căsătorit. ”E adevărat că au avut parte de multe suișuri și coborâșuri în ultimii ani, dar relația lor a supraviețuit de fiecare dată. Dumnezeu știe cum, dar a supraviețuit. Nu au vrut `fanfară`, și-au dorit doar să fie căsătoriți”, a declarat în 2022 o sursă pentru The Sun.
- 52,7 de milioane de euro a plătit Manchester City pentru transferul lui Walker de la Tottenham, în 2017.
- 6,5 milioane de euro este salariul anual al lui Walker la City, aproximativ 125.000 de euro pe săptămână.
Etichete: kyle walker , annie kilner
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții