Cum a ajuns litera Z simbolul susținătorilor Rusiei în războiul cu Ucraina și ce înseamnă, de fapt
articol scris de Digi Sport08.03.2022, 17:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rusia a invadat Ucraina în urmă cu 13 zile, de când litera Z a putut fi văzută pe tancuri, dar și pe echipamentul purtat de gimnastul Ivan Kuliak, care a dorit astfel să-și manifeste susținerea pentru Vladimir Putin.
Prezența literei pe tancuri și alte vehicule militare reprezintă, în principal, un mod prin care poate fi identificat locul de proveniență a lor și teritoriul către care se îndreaptă, dar simbolul are și alte semnificații.
Galerie Foto
Cum a ajuns litera Z simbolul Rusiei pentru războiul din Ucraina. Ce înseamnă, de fapt
Concret, potrivit AS.com, litera Z a devenit un simbol al Rusiei în această perioadă și pentru că este inclusă în expresia rusească ”Za pobedu”, care se traduce ”pentru victorie”.
Mai mult, sursa citată transmite, bazându-se pe o imagine postată de Ministerul Apărării pe Instagram, că litera Z a ajuns să fie folosită pentru că este inclusă în cuvintele ”denazificare” și ”demilitarizare”, termeni folosiți de Vladimir Putin și alți oficiali ruși în explicațiile pentru invadarea Ucrainei.
Folosirea simbolului în lumea sportului, de către Ivan Kuliak a dus la o reacție a Federației Internaționale de Gimnastică, for care a anunțat că a demarat o procedură disciplinară împotriva sportivului, cunoscute fiind normele împotriva mișcărilor politice în sport.
Cum și-a motivat Ivan Kuliak gestul
Gimnastul rus a transmis că inscripționarea literei Z pe echipament a făcut-o ca un răspuns pentru rivalii ucraineni de la Cupa Mondială de la Doha, care l-ar fi provocat.
"Am răspuns provocării făcute de gimnasta din Ucraina. Ideea de a plasa litera Z pe echipament a apărut după ce ucrainenii ne-au provocat tot timpul, ne-au strigat multe lucruri urâte şi au cerut să fim scoşi din competiţie. Nu am ştiut până în ultimul moment dacă vom avea voie sa concurăm.”, a declarat Ivan Kuliak, potrivit RIA Novosti.
Imaginile dezastrului provocat de Rusia în Ucraina
Galerie Foto
Etichete: razboi ucraina , ivan kuliak
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții