Cu ochii în lacrimi, colegul lui Drăgușin a dezvăluit că a căutat ”porcării despre moarte”. De unde a venit salvarea
28.03.2024, 10:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sportivii mari, în general, sunt invidiați pentru faptul că sunt permanent în centrul atenției, că au bani și o viață cu multe avantaje.
Puțin sunt însă cei conștienți de sacrificiile imense pe care le fac aceștia și de modul în care sunt afectați de viața dusă. Iar fotbaliștii sunt printre cei mai expuși din acest punct de vedere datorită faptului că vorbim despre cel mai iubit sport din lume.
Richarlison a povestit că depresia în care intrase după eliminarea Braziliei la CM 2022 l-a făcut să caute detalii despre sinucideri. Psihologul a fost cel care l-a repus pe picioare
Brazilianul Richarlison (26 de ani), colegul lui Radu Drăgușin la Tottenham, a vorbit deschis despre felul în care a simțit că lucrurile ”s-au prăbușit” pentru el după Cupa Mondială din Qatar.
- Brazilia a fost eliminată în ”sferturi” la Cupa Mondială, de către Croația, 0-0 după 90 de minute, 1-1 după 120 de minute și 4-2 la loviturile de departajare.
Fotbalistul a recunoscut că a căutat pe Google ”porcării despre moarte”, înainte de a căuta ajutorul unui psiholog.
„Tocmai jucasem într-o Cupă Mondială, omule, apogeul meu. Îmi atingeam limita, știi? Nu voi spune că am vrut să mă sinucid, dar intrasem în depresie și am vrut să renunț. Chiar și eu, care păream puternic mental! După Cupa Mondială mi s-a părut că totul s-a prăbușit.
Cred că terapeutul, ne place sau nu, m-a salvat, mi-a salvat viața. Am crezut doar că e o porcărie... Chiar și pe Google am căutat doar mizerii, am vrut doar să văd porcării despre moarte", a povestit Richarlison pentru ESPN, citat de The Sun.
Starul lui Tottenham a vorbit liber și despre faptul că mulți apropiați cred că la psiholog merg doar nebunii.
„Astăzi pot să spun, 'caută un psiholog'. Dacă ai nevoie de un psiholog, caută unul pentru că e bine să te deschizi așa, să fii tu când vorbești cu persoana respectivă.
Astăzi a venit un psiholog să-mi mulțumească că am dus subiectul în lumea fotbalului, în interior și în afara terenului pentru că este foarte important și, ne place sau nu, salvează vieți. Am avut această prejudecată înainte, am crezut că e o prostie, am crezut că sunt nebun.
În familia mea, sunt oameni care cred că oricine merge la psiholog se crede nebun. Dar am descoperit asta și am crezut că este minunat. Cel mai bun lucru, cu adevărat cea mai bună descoperire pe care am avut-o vreodată în viața mea."
Richarlison a îmbrăcat tricoul cu numărul 9 al Braziliei la Cupa Mondială și a marcat un gol extraordinar împotriva Serbiei. A înscris de trei ori, dar a fost vizibil afectat după ce brazilienii au fost eliminați de Croația în sferturile de finală.
- În acest sezon, Richarlison a marcat 10 goluri în Premier League în 23 de meciuri, iar recent a revenit după o accidentare la genunchi.
Richarlison a salutat decizia federației braziliane de a numi un psiholog ca parte a staff-ului șefului Dorival Junior
Richarlison a făcut parte din lotul Braziliei, care se pregătește pentru Copa America, națională care a câștigat testul cu Anglia, scor 1-0, și a terminat la egalitate cu Spania, scor 3-3.
"Este foarte important pentru echipa națională să aibă un psiholog care să ajute jucătorii. Numai noi știm presiunea pe care o suferim, nu doar pe teren, ci și în afara lui. Am suferit chiar mai mult în afară.
Este important să ai un psiholog. Știm prejudecata care există atunci când cineva spune că își caută ajutor. Eu însumi am fost așa, dar nu mai sunt”, a mai spus brazilianul, conform sursei citate.
Etichete: richarlison , depresie richarlison , richarlison coleg dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții