Foto Cu cine a petrecut Simona Halep Paștele
articol scris de Digi Sport17.04.2023, 13:42
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
La jumătatea lunii octombrie a anului trecut, Simona Halep (31 de ani) a fost suspendată provizoriu din tenis, după ce a fost depistată pozitiv la un test anti-doping.
Fotografia în care apare Simona Halep în ziua de Paște
Pe 17 februarie 2023, Simona Halep trebuia să fie pledeze nevinovată la Londra, dar audierea a fost amânată. Fostul lider mondial vrea să demonstreze că ingerarea substanței - un supliment nutritiv - s-a produs în necunoștință de cauză, iar suspendarea să-i fie ridicată cât de curând.
În așteaptarea procesului, Simona Halep a ales să își petreacă sărbătorile de Paște alături de familie. Fostul lider mondial a apărut într-o fotografie postată de cumnata sa, în cursul zilei de duminică, iar "Simo" nu a părut afectată și chiar a fost surprinsă în timp ce zâmbea.
Situația Simonei Halep, prezentată de fostul său antrenor. Sportiva a ieșit din top 20 WTA
Firicel Tomai, antrenorul Simonei Halep din perioada 2008-2012, a spus cum stau lucrurile în cazul Simonei Halep, care nu a mai jucat tenis din toamna anului trecut.
”Se luptă cu două amânări. Trebuia să aibă de două ori procesul. Au fost trimise eșantioane fizice. Au fost trimise acolo și au fost refuzate, s-a cerut expertiza la laborator.
E ciudat de ce se fac aceste amânări. Sorana și Simona au calități să joace tenis încă 3-4 ani”, a spus Firicel Tomai, la Digi Sport Matinal.
În urma rezultatelor înregistrate la turneul Indian Wells, care a putut fi urmărit pe canalele Digi Sport, Simona Halep a părăsit TOP 20 WTA.
Sportiva din România se situează în prezent pe poziția a 25-a în clasamentul WTA, cu un total de 1.565 de puncte.
În acest moment are loc competiția de la Miami, care poate fi urmărită în această perioadă pe canalele Digi Sport, unde, de asemenea, Simona Halep nu a putut lua parte din cauza suspendării sale
Cel mai probabil, Simona Halep va părăsi și TOP 30 WTA în perioada următoare. Rămâne de văzut dacă Simona Halep va reuși să revină pe terenul de tenis în acest an și să evolueze la vreun turneu de tenis.
Etichete: simona halep , paste halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții