CSA Steaua reacţionează după somaţia primită de la asociaţii ale suporterilor FCSB să nu mai vorbească despre palmares
articol scris de Digi Sport23.02.2021, 12:04
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CSA Steaua a reacţionat după ce entităţi care se declară susţinătoare ale FCSB au solicitat clubului din Liga a 3-a să nu mai susţină că deţine palmaresul până la o sentinţă definitivă a instanţelor.
"Salvați Steaua" și "Steaua 1947" sunt asociaţiile care au solicitat pe 22 februarie celor de la CSA Steaua să nu se mai folosească de palmaresul secţiei de fotbal.
Situaţia vine după ce şi MM Stoica a pus tunurile pe clubul din Ghencea, pe care îl acuză că ar cheltui prea mulţi bani de la buget. Atacul oficialului de la FCSB a avut şi o replică din partea lui Daniel Opriţa, antrenorul CSA Steaua.
Steaua reacţionează după ce a fost somată să nu mai folosească palmaresul istoric al echipei
CSA Steaua a remis astăzi un comunicat în care face mai multe precizări. Printre altele, "militarii" amintesc despre "decizia ÎCCJ arată fără echivoc faptul că cesionarea mărcii între A.F.C. și FCSB, pe baza căreia s-a făcut înregistrarea la OSIM, a fost ilegală, întrucât A.F.C. nu putea vinde, cesiona sau transmite un bun pe care nu-l avea în proprietate, ci avea doar dreptul de a-l utiliza".
Comunicat CSA Steaua
În urma aparițiilor media, din 22 februarie 2021, pentru corecta informare a opiniei publice, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” face următoarele precizări:
- Steaua București nu a înstrăinat niciodată marca, palmaresul, tradiția, istoria sau culorile către S.C. Fotbal Club Steaua București S.A. (FCSB), către orice altă entitate comercială sau sportivă.
- A.F.C. Steaua București, care a continuat în 1998 tradiția echipei noastre de fotbal, a primit dreptul de a folosi cu titlu gratuit marca Steaua București, precum și stadionul de fotbal din complexul Ghencea, în conformitate cu prevederile legale privind asociațiile sportive non-profit (fără scop patrimonial), cum era cazul A.F.C.
- În anul 2004, nou înființata societate comercială FCSB a solicitat în scris acordul proprietarului mărcii – CSA „Steaua” – pentru înregistrarea mărcii la OSIM. Deși nu a primit acest acord, FCSB a înregistrat totuși marca de care s-a folosit continuu din 2004 până în 2014, însușindu-și astfel în mod ilegal un bun de importanță națională din patrimoniul statului.
- Concluzia celei mai înalte instanțe judecătorești din România este exprimată clar prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3425 din 3 decembrie 2014. Decizia ÎCCJ arată fără echivoc faptul că cesionarea mărcii între A.F.C. și FCSB, pe baza căreia s-a făcut înregistrarea la OSIM, a fost ilegală, întrucât A.F.C. nu putea vinde, cesiona sau transmite un bun pe care nu-l avea în proprietate, ci avea doar dreptul de a-l utiliza.
- Prin urmare, informațiile apărute în presă nu au nicio legătură cu realitatea și reprezintă o dezinformare evidentă a suporterilor steliști și a întregii opinii publice. Marca, palmaresul, tradiția, istoria și culorile nu au fost niciodată cedate de către Steaua București, deci nu au aparținut niciodată societății comerciale FCSB.
- Performanțele sportive realizate de Steaua București sunt reprezentative pentru România, acesta fiind cel mai titrat club la nivel internațional. Dorim să-i asigurăm pe suporterii steliști și pe toți iubitorii sportului din România că Steaua București va reprezenta în continuare cu aceeași ardoare istoria de peste 70 de ani a Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”.
- Steaua București asigură continuitatea fenomenului fotbalistic pe care l-a creat de-a lungul istoriei sale în condiții de deplină legalitate.
"Salvați Steaua" și "Steaua 1947" ţin partea FCSB
Cei care au somat echipa armatei fac parte din asociațiile "Salvați Steaua" și "Steaua 1947", susținătoare ale echipei patronate de Gigi Becali, FCSB.
"Pe cale de consecință, în virtutea accepțiunii conferite noțiunii de palmares, manifestăm respectuoasa solicitare de a nu vă mai folosi palmaresul fostei secții de fotbal de performanță din cadrul C.S.A. „Steaua”, transferat către A.F.C. Steaua București și, ulterior, către S.C. F.C. Steaua București S.A., cel puțin până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 48951/3/2017”, sună solicitarea publicată luni în mediul online.
Etichete: csa steaua , comunicat csa steaua , salvati steaua , steaua 1947
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții