Cristiano Ronaldo nu a debutat la Al-Nassr, dar ”i-a adus” clubului opt titluri! Anomalia de pe rețelele sociale
articol scris de Digi Sport11.01.2023, 08:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cristiano Ronaldo (37 de ani) încă așteaptă debutul la Al-Nassr, club care l-a adus din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Manchester United.
Deși nu a jucat primul meci în Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo a produs deja ”vâlvă”, cum era de așteptat. Vânzările de tricouri la Al-Nassr au crescut foarte mult, așa cum s-a întâmplat și în cazul contului de Instagram al clubului. Înainte de semnarea contractului cu portughezul, Al-Nassr era urmărit pe Instagram de 600.000 oameni. Acum, numărul urmăritorilor a ajuns la 11.3 milioane!
Al-Nassr susține că are 17 titluri în Arabia Saudită
Tot pe Instagram, în descrierea paginii, Al-Nassr susține că a câștigat de-a lungul istoriei 17 titluri, doar că toate celelalte surse de informare, inclusiv site-uri de statistică, transmit cu totul altceva.
Pe Transfermarkt, de exemplu, o sursă de informare folosită în toate colțurile lumii, Al-Nassr figurează cu nouă titluri de campioană a Arabiei Saudite, cel mai recent în 2019.
Cristiano Ronaldo debutează la Al-Nassr pe 22 ianuarie
Cristiano Ronaldo este suspendat două meciuri, decizie dată în noiembrie de Comisiile din Marea Britanie pentru că i-a dat peste mână și i-a spart telefonul unui copil la finalul meciului cu Everton - Manchester United din aprilie 2022.
Portughezul și-a ispășit o etapă de suspendare, nu va fi disponibil nici pentru confruntarea cu Al-Shabab și își va face debutul, foarte probabil, pe 22 ianuarie, în meciul cu Al-Ettifaq.
Până atunci, Cristiano Ronaldo va juca într-un meci amical între o formație compusă din cei mai buni jucători de la Al-Hilal și Al-Nassr și PSG.
Etichete: cristiano ronaldo , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții