Cosmin Olăroiu s-a apucat de un sport exotic: "Sunt fascinat, nu credeam că există ceva atât de profund"
articol scris de Digi Sport18.11.2021, 21:39
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cosmin Olăroiu (52 de ani) a plecat din nou în zona arabă după ce a bătut palma cu Al-Sharjah, club din Emiratele Arabe Unite.
În perioada petrecută acasă, Olăroiu s-a apucat de Jiu-jitsu brazilian, iar această disciplină l-a cucerit definitiv pe antrenor. Olăroiu spune că este un sport extrem de profund pe care îl recomandă tuturor:
Cosmin Olăroiu s-a apucat de Jiu-jitsu brazilian: "Sunt fascinat, nu credeam că există ceva atât de profund"
"Acum fac şi un alt sport, pe care îl recomand tuturor. Eu sunt fascinat, îmi doresc atât de mult să ajung la antrenament, de fiecare dată, pentru că descoperi acolo nişte lucruri despre care credeai că nici nu pot exista. Fac Bazilian Jiu-Jitsu, e şah absolut.
În fotbal nu există atâta strategie câtă există în sportul ăsta. Trebuie să ai tehnică, să ştii să treci dintr-un procedeu într-altul, să ai tranziţii. Trebuie să gândeşti în permanenţă, tu în permanenţă trebuie să ştii ce urmează.
Eu când ajung acasă încep să mă gândesc: din procedeul ăsta trebuie să trec în ăsta, ce am făcut, cum am făcut. Nu credeam că există un sport atât de profund, de analitic", a spus Cosmin Olăroiu, în podcastul lui Damian Drăghici.
Galerie Foto
Ce este Jiu-jitsu brazilian
Cunoscut și ca BJJ (Brazilia Jiu-Jitsu), acesta este un sport de contact care se bazează pe lupta la sol. Scopul este să-l faci pe adversar să renunțe la luptă, prin folosirea unor tehnici de strangulare.
Această disciplină a luat naștere în jurul anului 1914, după ce un practicant japonez de judo a ajuns în Brazilia.
Cosmin Olăroiu a început să ia lecții de arte marțiale în Emiratele Arabe Unite
Raphael Barbosa, un brazilian care predă secretele artelor marțiale în EAU, l-a introdus pe Cosmin Olăroiu în tainele stilului de Jiu-jitsu Brazilian:
"După un antrenament privat de Jiu-jitsu Brazilian alături de unul dintre cei mai antrenori din lume, Cosmin Olăroiu. Dacă vă place fotbalul, probabil îl cunoașteți", a scris Raphael Barbosa pe contul său de Instagram, după antrenamentul cu "Oli".
VIDEO Ce sms a primit Cosmin Olăroiu de la Rafa Benitez, după titlul cucerit în China
Etichete: cosmin olaroiu , jiu-jitsu , antrenor cosmin olaroiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții