Copiii legitimați la cluburi din România pot intra gratuit la triunghiularul Rapid-Dortmund-Fiorentina
articol scris de Digi Sport29.11.2022, 21:10
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid, Borussia Dortmund și Fiorentina participă la un triunghiular pe 10 decembrie, pe Arena Națională, care va fi transmis în direct la Digi Sport.
Pe Arena Națională, copiii legitimați la cluburi afiliate la FRF, AMFB sau AJF pot beneficia de intrare gratuită. Organizatorii au anunțat că există 5.000 de bilete disponibile pentru copii.
Copiii legitimați la cluburi din România pot intra gratuit la triunghiularul Rapid-Dortmund-Fiorentina
Copiii trebuie să vină însoțiți la eveniment de către antrenorul de la club, care trebuie să formeze un grup de cel puțin 10 juniori.
De asemenea, cluburile sunt informate că ideal ar fi ca reprezentanții lor la eveniment să vină la stadion îmbrăcați în echipament cu însemnele echipei.
Mats Hummels, unul dintre cei mai cunoscuți jucători din lotul Borussiei Dortmund, i-a invitat pe numeroșii fani din România ai echipei germane la eveniment.
Salutări, fani ai Borussiei Dortmund. Vom participa la un eveniment în București. Sper că veți fi acolo, abia așteptăm să vă întâlnim”, a transmis Mats Hummels.
Adrian Mutu își întâlnește fosta echipă
Pentru Rapid, primul meci din cadrul evenimentului din 10 decembrie va fi împotriva Fiorentinei, formația pentru care Adrian Mutu, actualul antrenor al giuleștenilor, a marcat de 69 de ori în cele 143 de meciuri jucate în perioada iulie 2006 - iulie 2011.
Al doilea joc va fi împotriva Borussiei Dortmund, a șasea clasată din Bundesliga.
Programul evenimentului:
- Rapid - Borussia Dortmund, ora 13:00, în direct la Digi Sport 1
- Borussia Dortmund - Fiorentina, ora 14:30, în direct la Digi Sport 1
- Rapid - Fiorentina, ora 16:00, în direct la Digi Sport 1
Etichete: triunghiular rapid-dortmund-fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții