Conor McGregor aruncă mănușa! Anunțul făcut pe rețelele sociale în privința lui Manchester United
articol scris de Digi Sport21.04.2021, 17:42
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Manchester United s-a numărat printre ultimele cluburi care s-au retras din Super League după ce proiectul a provocat critici acerbe din partea fanilor și jucătorilor.
Asta după ce vicepreședintele Ed Woodward, unul din artizanii noii competiții și fost angajat la banca JP Morgan, cea care urma să finanțeze Super Liga, și-a prezentat demisia.
Familia Glazer, deloc iubită de când a preluat gruparea de pe Old Trafford, este din nou blamată de suporteri, iar unul dintre ei este gata să profite.
Este vorba de celebrul luptător Conor McGregor care a anunțat pe rețelele de socializare că se gândește să preia pe Manchester United.
”Hei băieți, mă bate gândul să cumpăr pe Manchester United! Ce părere aveți?”, a fost mesajul pentru cei peste 8,6 milioane de urmăritori ai săi.
Hey guys, I’m thinking about buying Manchester United!
— Conor McGregor (@TheNotoriousMMA) April 20, 2021
What do you think?
Manchester United este cel mai scump club din Anglia
Irlandezul este un mare fan al ”diavolilor roșii”, mai ales că acolo au jucat compatrioții săi, Roy Keane și Dennis Irwin, două legende.
Însă e greu de crezut că luptătorul din UFC ar avea suficienți bani pentru a-și realiza visul.
Chiar dacă a încasat bani frumoși din ring și din afara lui, McGregor are o avere estimaă la puțin peste 200 de milioane de euro. Aroape jumătate din aceștia au intrat în conturile lui după supermeciul cu Floyd Mayweather din 2017.
Asta în timp ce Manchester United rămâne cel mai scump club din Anglia, fiind evaluat la peste 3,5 miliarde de euro, conform revistei Forbes.
Clubul a mai fost în atenția familiei regale din Arabia Saudită în 2019.
Etichete: manchester united , roy keane , conor mcgregor , super league , glazer manchester united
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții