Colegi de bancă şi vechi prieteni, Drăgulescu şi Chivu nu îşi mai vorbesc. "Marocanul" a rupt tăcerea: ce s-a întâmplat
11.06.2019, 19:11SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marian Drăgulescu a fost în copilărie foarte apropiat de Cristian Chivu, alături de care a împărţit aceeaşi bancă în clasele primare. Ulterior, relaţia dintre ei nu a mai fost una strânsă, iar "Marocanul" a explicat de ce.
Dincolo de carierele care le-au răpit tot timpul, Drăgulescu şi Chivu, doi dintre cei mai mari sportivi din istoria post-decembristă a României, au ajuns să îşi deterioreze relaţia, cândva foarte strânsă. De 8 ori campion mondial, gimnastul de 38 de ani a dezvăluit un episod care l-a făcut să se îndepărteze definitiv de fostul fotbalist.
În timpul mondialului de la Gent, în 2001, unde Marian a cucerit aur atât la sol, cât şi la sărituri, Chivu a făcut o vizită delegaţiei României. Transferat la Ajax cu doi ani înainte, fundaşul ar fi fost extrem de arogant şi nici nu l-a băgat în seamă pe vechiul său amic.
"Nu suntem mari amici. Pe vremuri, când făceam chefuri, el venea în costum și cravată și bea Coca-Cola cu paiul. Mai târziu, când ne-am întâlnit, era cu berea în față. Sincer, m-a deranjat la un moment dat, juca la Ajax și a venit la noi, la Gent, la un Mondial. A adus tricouri pentru toată lumea, pe mine aproape nu m-a băgat în seamă", a dezvăluit Marian Drăgulescu într-un interviu pentru Libertatea.
Etichete: marian dragulescu , cristian chivu , dragulescu chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții