China nu s-a oprit la ştergerea postării despre violarea lui Shuai Peng. Planul diabolic pus în practică
articol scris de Digi Sport24.11.2021, 09:22
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Au trecut mai mult de trei săptămâni de la dezvăluirea agresiunii sexuale la care Shuai Peng a fost supusă de fostul lider comunist Zhang Gaoli, dar situaţia în cazul jucătoarei de tenis continuă să fie neclară.
Chinezii au cenzurat masiv rezultatele "Shuai Peng" de pe toate motoarele de căutare pe internet controlate de ei
Potrivit unei anchete realizate de BBC, numele sportivei a fost şters de pe internetul chinez Weibo, aproape în totalitate! În schimb, o căutare "Shuai Peng" pe google returnează 29,5 milioane de rezultate!
Conform jurnaliştilor britanici, toate postările de pe Weibo despre cazul Shuai Peng au fost şterse. De exemplu, la 24 de ore după declanşarea scandalului de agresiune sexuală, pe 3 noiembrie, Ouyang Wensheng, un cunoscut jurnalist din China, a avut două postări, „Sper că eşti în siguranţă“ şi „Cât de disperată şi neajutorată trebuia să fi fost ea“, care au fost rase.
De asemenea, toate reţelele sociale din China, Douyin (gen TikTok), Kuaishou şi Bilibili (folosite pentru distribuirea clipurilor video) au fost cenzurate pe subiectul Shuai Peng - Zhang Gaoli. Ultimele filmări şi ştiri din presa internaţională despre acest caz nu se mai regăsesc nici ele în presa din China.
- Shuai Peng (35 de ani, 307 WTA) are două trofee la simplu şi 23 la dublu. Între acestea din urmă se numără şi două Grand Slam-uri, Roland Garros şi Wimbledon, iar premiile obţinute ajung la aproape 10 milioane de dolari. A fost lider mondial la dublu şi a urcat până pe locul 14 la simplu
Cazul Shuai Peng nu este primul în care regimul comunist a reacţionat în forţă. Fotbalistul şters de pe internetul chinezesc
Cazul jucătoarei de tenis nu este primul de acest gen în China pentru că în urmă cu doi ani s-a procedat identic cu un fotbalist şi soţia acestuia. Dar măcar despre el şi soţia sa se ştie că sunt bine şi acum trăiesc în Spania. Hao Haidong (51 de ani) şi nevasta lui, Ye Zhaoying, au criticat Partidul Comunist Chinez cu ocazia aniversării protestelor reprimate sângeros ăn 1989 în Piaţa Tiananmen, iar reacţia a fost una de forţă.
Cei doi au fost raşi de pe internetul chinezesc. Fostul internaţional chinez, cu 107 selecţii în echipa naţională, a fost sub contract cu Sheffield United între 2005 şi 2006, dar nu a apucat să joace niciun meci pentru britanici.
La o căutare pe google, Hao Haidong oferă 258.000 de rezultate.
Galerie Foto
China a reacţionat în cazul Shuai Peng la trei săptămâni distanţă de la dispariţie
Până acum, chestionat aproape zilnic, Ministerul chinez de Externe a refuzat în general să comenteze subiectul, afirmând că aceasta nu se încadrează în sfera diplomatică.
Marţi, în cadrul unui briefing de presă, purtătorul de cuvânt Lijian Zhao a reacţionat totuşi la controversa care vizează ţara sa, de la începutul acestei luni.
"Cred că unii trebuie să înceteze să exagereze în mod deliberat această chestiune în scopuri ostile şi, mai important, să facă din asta o problemă politică", a spus oficialul chinez.
"Cred că toată lumea a văzut-o participând recent la unele evenimente publice, precum şi la apelul video cu preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, (n.r. - Thomas) Bach”, a mai spus Zhao.
Întrebat de un reporter dacă acest caz ar afecta negativ imaginea Chinei, Zhao a răspuns: "Cred că unii oameni ar trebui să oprească promovarea intensă, rău intenţionată şi să nu politizeze această problemă”.
Mai multe state au cerut Chinei să facă lumină în cazul Shuai Peng
Alături de multe vedete ale tenisului mondial, de la Chris Evert şi Simona Halep la Novak Djokovic, mai multe state occidentale, printre care Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie, au cerut autorităţilor de la Beijing să facă lumină în privinţa situaţiei lui Shuai Peng, despre care nu a mai existat nicio veste de câteva săptămâni.
Campioana a apărut în cele din urmă duminică, în cadrul unei videoconferinţe cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, Thomas Bach, asigurând că este bine, însă multe voci acuză inclusiv CIO că protejează China în acest subiect.
WTA, organizaţia care controlează circuitul profesionist feminin de tenis, a ameninţat că se va retrage din China dacă regimul preşedintelui Xi Jinping nu face lumină în privinţa situaţiei lui Peng.
Etichete: shuai peng , zhang gaoli , hao haidong , ye zhaoying
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții