Celebrul avocat al lui Dani Alves l-a abandonat pe fotbalist + Mesajul transmis de Ney, fratele fotbalistului
articol scris de Digi Sport05.10.2023, 14:05
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Avocatul catalan Cristobal Martell a acceptat la finalul lunii ianuarie 2023 să preia cazul în care celebrul fotbalist Dani Alves (40 de ani) este acuzat de o tânără de 23 de ani de agresiune sexuală, într-un club de noapte din Barcelona.
Fapta pentru care este acuzat s-a produs pe 30 decembrie, iar arestarea pe 20 ianuarie.
Avocatul Cristobal Martell, celebru în Spania, a renunțat la ”Cazul Dani Alves”
Cunoscut pentru abilitatea cu care își apără clienții și rezultatele bune obținute de-a lungul anilor, Martell a renunțat acum la apărarea lui Dani Alves, iar jurnaliștii spanioli apreciază că decizia ar fi venit după ce s-a convins că fotbalistul nu are cum să scape de condamnare. Și preferă ca acest caz, care în acest moment nu a ajuns în instanță, să nu existe în CV-ul său, notează AS.com.
Conform legii din Spania, brazilianul, care și-a schimbat în mai multe rânduri declarațiile legate de incident, riscă până la 12 ani de închisoare. Din momentul arestării, Alves a făcut mai multe încercări de a fi anchetat în stare de libertate, dar instanța a refuzat de fiecare dată, iar el a rămas închis la Brians 2, închisoare în care sunt ținuți prădătorii sexuali.
Procesul este programat să înceapă în ianuarie 2024, în Barcelona.
Mesajul transmis de Ney, fratele lui Dani Alves
„Nu înceta niciodată să crezi în Dumnezeu, chiar și atunci când totul în jurul tău pare să se prăbușească.
Continuă să te rogi! Dumnezeu deschide căi pentru cei care nu renunță în fața provocărilor. Noapte bună!”, a scris Ney Alves pe Instagram.
Cifrele fotbalistului Dani Alves
În momentul arestării sale, Dani Alves era legitimat la echipa mexicană UNAM Pumas, iar de-a lungul carierei a mai evoluat pentru Bahia, FC Sevilla, FC Barcelona, Juventus, PSG și Sao Paulo.
Dani Alves a cucerit nu mai puțin de 43 de trofee și a fost depășit de Messi abia după ce acesta din urmă a câștigat un trofeu cu Inter Miami. Printre distincțiile cucerite are trei UEFA Champions League și șase campionate cu FC Barcelona.
Pentru naționala Braziliei, fundașul dreapta a strâns 126 de selecții și 8 goluri. A câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2021 și mai are două trofee Copa America și două Cupe ale Confederațiilor.
Etichete: dani alves viol , cristobal martell , ney alves
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții