”Cea mai frumoasă femeie din România”, trădată: ”Avea cardul meu”. Ce i s-a întâmplat
articol scris de Digi Sport01.03.2024, 16:03
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lena Enache (35 de ani) a fost numită de fotbalistul Gabi Enache (33 de ani), soțul său, drept cea mai frumoasă femeie din România.
Gabi Enache, partenerul Lenei, a îmbrăcat tricoul unor echipe importante de-a lungul carierei, printre care FCSB, Rubin Kazan sau Partizan Belgrad, iar acum se pregătește să semneze un nou contract în străinătate.
”Țeapa” luată de ”Cea mai frumoasă femeie din România” și soțul său: ”Nu mă așteptam”
Galerie Foto
Lena și Gabi Enache au fost ”țepuiți” de o persoană apropiată când au încercat să investească într-o firmă. Cei doi au cumpărat mai multe mașini pe care le-au înscris la o firmă de ridesharing.
Fotbalistul și soția sa au avut parte însă de o surpriză neplăcută: cel care trebuia să se ocupe de business a dispărut fără urmă cu tot cu investiția acestora.
”Cea mai frumoasă femeie din România” și Gabi Enache nu au stat degeaba și au demarat o acțiune în instanță împotriva celui care i-a ”trădat”.
”Da, nu mă așteptam, și acum îmi este destul de greu să accept. Această persoană avea cardul meu, avea cheia de la casă, atât de multă încredere aveam.
Eu băgam mâna în foc pentru el. Am demarat procedurile, procesul este pe rol. Nu am reușit să mai recuperăm nimic. Așteptăm să vedem ce se întâmplă.
Mașinile au dispărut cu 6 luni înainte să dispară persoana în care noi am avut încredere, însă noi nu ne-am dat seama.
Este păcat pentru astfel de întâmplări te fac să nu mai ai încredere în oameni. Ne-a luat nouă încrederea în oameni”, a spus Lena Enache, potrivit Spynews.
Gabi Enache: ”Când Lena iese pe stradă, e deranj mare de tot. N-am văzut altă femeie mai frumoasă”
Galerie Foto
”În unele cazuri, sunt un tip gelos. De la 1 la 10, 5. Când Lena iese pe stradă, e deranj mare de tot. (n.r.- Ești conștient că ai cea mai frumoasă nevastă din lumea fotbalului?) Da, chiar da! E una dintre cele mai frumoase femei din România! Eu, personal, n-am văzut alta (n.r.- mai frumoasă).
Eu nu pot să mă uit cumva la soția colegului meu, încerc să evit. Îi văd că ei se uită (n.r.- la soția lui), atunci mândria mea e peste tavan și gelozia, undeva jos. Am încredere în ea. Ea poate și putea avea orice-și dorea, dar se gândește să fie pe picioarele ei, să muncească.
Urăsc la ea anumite lucruri (n.r.- râde). La bucătărie urăsc foarte mult ce face. Ea gătește foarte mult și face deserturi, dar lasă buretele de spălat vase în chiuvetă. E specială! Lasă apa pornită și pleacă prin casă. Uneori, are gura mare.
Sunt norocos pentru că, așa cum am mai spus, putea avea tot ce-și dorește și poate ajunge oriunde vrea. Trebuie să mai lucreze un pic la ambiție, acceptă cam greu sfaturile mele”, a spus Gabi Enache, la podcast-ul Anamariei Prodan.
Etichete: gabi enache , lena enache , sotie gabi enache , cea mai frumoasa femeie din romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții