Ce spunea Victor Pițurcă despre averea sa, la finalul anului trecut: "Dacă n-aș fi eu, ar fi greu"
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 08:30
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ajuns la 66 de ani, Victor Pițurcă a fost reținut de către Direcția Națională Anticorupție (DNA), în dosarul privind achiziția de măști de protecție din timpul perioadei pandemiei de coronavirus.
Suma invocată de procurori este de 11 milioane de lei (peste două milioane de euro), bani încasați de către firma familiei Pițurcă, în schimbul unor măști neconforme.
Ce spunea Victor Pițurcă despre averea sa la finalul anului trecut: "Dacă n-aș fi eu, ar fi greu"
În luna octombrie a anului trecut, Victor Pițurcă era întrebat despre situația sa financiară, iar tehnicianul spunea că nu se consideră un om bogat. Cu toate acestea, "Piți" a recunoscut că a câștigat sume importante în Arabia Saudită, dar și la Federația Română de Fotbal și dezvăluia că familiei sale i-ar fi greu fără ajutorul său.
"De unde atâția bani? Ce, eu am banii lui Mircea Lucescu? Am antrenat eu 10 - 12 ani pe Șahtior Donețk? Eu am câștigat bani în acei doi ani când am antrenat în Arabia Saudită.
Bine, am câștigat și cât am fost la Federația Română de Fotbal, dar... Eu întrețin 15-20 de oameni. Am o familie mare, dacă n-aș fi eu ar fi greu. Nu, nu pot să spun că sunt mare bogat", spunea Victor Piţurcă în podcastul "Tare de tot", realizat de Viorel Grigoroiu.
Victor Pițurcă a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul ”Valiza”
Potrivit informațiilor Digi 24, Victor Pițurcă a fost audiat în cursul zilei de duminică, iar luni a fost reținut. Un complet de judecată va decide dacă Victor Pițurcă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. Nu este prima dată când antrenorul riscă închisoarea.
În 2013, Pițurcă a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul ”Valiza”. Atunci, fostul selecționer a fost găsit vinovat pentru mărturie mincinoasă, spunând că banii pe care Gigi Becali i-a promis jucătorilor lui U Cluj, 1,7 milioane de euro, pentru a-i motiva înaintea duelului cu CFR Cluj, ar fi fost, de fapt, pentru achiziționarea unui teren în Cluj-Napoca.
În aceeași speță, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
În perioada dinainte de 1989, Pițurcă a fost trimis la închisoare timp de două luni și jumătate, după ce a refuzat să predea Securității banii pe care-i câștigase la jocuri de noroc.
Etichete: victor piturca , avere piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții