Ce a scris presa din Anglia, când a aflat că Dan Petrescu va fi internat în spital pentru ”cel puțin 48 de ore”
22.07.2020, 18:31SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu (52 de ani) a aflat astăzi că este infectat cu noul coronavirus. Digi Sport a aflat că tehnicianul va fi internat la Cluj Napoca, la o clinică unde va sta singur în cameră.
Se pare că antrenorul de la CFR Cluj nu este asimptomatic. A avut dureri de cap și a dat semne de oboseală, după cum a povestit o sursă pentru digisport.ro.
Ce scriu englezii, după ce au aflat că Dan Petrescu va fi internat
Vestea problemelor de sănătate ale lui Petrescu a ajuns și în Anglia, acolo unde fostul internațional este cunoscut.
”Fostul star de la Chelsea a ajuns la spital, după ce a fost testat pozitiv la coronavirus în urma focarului izbucnit la Cluj”, a scris astăzi publicația The Sun. ”Petrescu este al 13-lea angajat al clubului din Transilvania lovit de COVID-19”, mai notează sursa citată.
”Petrescu, cel care are 95 de selecții pentru echipa națională, va sta cel puțin 48 de ore în spital, potrivit surselor de la București. El a ajutat-o pe Chelsea să câștige Cupa Cupelor, Cupa Angliei, Cupa Ligii și Supercupa Europei în timpul perioadei petrecute în vestul Londrei. Și-a încheiat cariera de cinci ani la Chelsea în 2000”, mai scriu jurnaliștii britanici.
”E izolat, respectă toate regulile!” Petrescu, o legendă la Chelsea
Publicația Show Sport îl citează pe Nikolay Pyrneu, agentul lui Dan Petrescu. Acesta a declarat că antrenorul se simte bine și a depășit perioada complicată.
”A fost slăbit în primele două zile, dar acum e bine. Să sperăm că totul va fi în regulă și nu vor apărea complicații. E izolat, respectă toate regulile. Cât nu e disponibil, secunzii săi se vor ocupa de echipă”, a spus agentul.
Dan Petrescu a venit în Anglia în 1994, când a semnat pentru Sheffield Wednesday. După un an, s-a mutat la Chelsea, pentru care a evoluat până în anul 2000. E considerat și astăzi unul dintre jucătorii emblematici ai londonezilor.
Bradford City și Southampton sunt și ele în CV-ul ”Bursucului”, care a părăsit fotbalul englez în 2002.
Etichete: dan petrescu , the sun , coronavirus , covid-19 cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții