Ce a remarcat Marius Lăcătuș la omul Diego Maradona
articol scris de Digi Sport26.11.2020, 13:04
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marius Lăcătuș (56 de ani), unul dintre cei mai buni tricolori la Coppa del Mondo, l-a apreciat pe Diego Maradona (60 de ani), starul argentinian decedat ieri în urma unui atac de cord.
Fostul șeptar din Ghencea s-a întâlnit de mai multe ori în timpul carierei cu fostul căpitan de la Napoli și și-a exprimat durerea după decesul fotbalistului care a încântat prin geniul său fani din toate colțurile lumii.
Marius Lăcătuș, despre omul Diego Maradona
Participant cu România la două ediții ale CM, brașoveanul cu 84 de selecții și 13 goluri pentru prima reprezentativă
„Un mare regret, bineînțeles. Cuvinte prea multe nu găsești imediat. Îmi pare nespus de rău. Dacă un om la vârsta lui se duce atât de devreme, este păcat”, a spus Marius Lăcătuș pentru Libertatea.
„Însă, lăsând la o parte că era un jucător extraordinar, am avut posibilitatea să și discut cu el. Era un om la fel de bun și un caracter extraordinar”, a mai spus Lăcătuș, pentru sursa mai sus citată.
- Și Iosif Rotariu, omul desemnat de Emerich Ienei să-l marcheze pe argentian în meciul de la Coppa del Mondo, a vorbit despre Diego Maradona. Citește AICI materialul publicat miercuri seara de digisport.ro.
Diego Maradona: "România avea mari jucători"
Vedeta lui Napoli a scos în evidență, într-o postare pe facebook, în urmă patru luni, numele celor trei fotbaliști români care i-au rămas în memorie. Chiar dacă Gabi Balint a fost gura de tun a României și a marcat, Maradona l-a omis pe fostul atacant de pe lista sa, deși fostul atacant de la Steaua și Burgos spusese că așteaptă reacția argentinianului.
"Acum 30 de ani, împotriva României, trebuia să obţinem calificarea pentru faza următoare. Aveau mari jucători, precum Hagi, Lăcătuş, Popescu. Aveam un galben şi cu altul nu aş jucat meciul următor", a scris Maradona.
România - Argentina 1-1, în grupa B a CM din 1990
-
România: Lung – Rednic, Andone, Popescu, Klein – Sabău (Mateuț '82), Rotariu, Lupescu, Hagi – Lăcătuș, Balint (Lupu '72)
Antrenor: Emeric Ienei -
Argentina: Goycoechea – Serrizuela, Monzon, Simon, Olarticoechea – Burruchaga (Dezotti '60), Basualdo, Troglio, (Giusti '53) Batista - Maradona, Caniggia
Antrenor: Carlos Bilardo
Diego Armando Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie 2020, la ora locală 12:00, ora 17:00 în România. Legiştii au efectuat deja autopsia şi au anunţat datele preliminare, cu acordul familiei.
Acordul familiei pentru autopsie a venit după cererea procuraturii locale, care a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului, ştiut fiind faptul că Maradona fusese operat recent la cap şi primea în continuare tratament pentru dependenţa de alcool.
Maradona a murit din cauza unei insuficienţe cardiace acute, în somn
Din primele informaţii Maradona ar fi murit în somn, iar cauza preliminară a morţii este "insuficienţă cardiacă acută, care la un pacient cu cadiomiopatie dilatată, insuficienţă cardiacă cronică congestivă a cauzat un edem pulmonar acut", după cum anunţă media argentiniană.
Cardiomiopatia dilatată reprezintă o afecțiune în în urma căruia mușchiul inimii nu poate pompa suficient sânge către restul corpului.
Etichete: diego maradona , marius lacatus , romania argentina , a murit maradona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții