Câștigă milioane, dar are aceeași mașină de șase ani. Fanii lui Chelsea nu îl înțeleg: "Ia-ți una nouă!"
articol scris de Digi Sport06.05.2021, 16:17
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
N'Golo Kante (30 de ani) s-a calificat cu Chelsea în finala Ligii Campionilor, după victoria cu Real Madrid, scor 2-0 (3-1, la general), iar mijlocașul francez i-a impresionat pe suporteri atât pe teren, cât și în afara lui.
Kante câștigă milioane, dar are aceeași mașină de șase ani
Campionul mondial de la Chelsea a impresionat întotdeauna prin dăruirea de pe teren, dar și prin modestia sa. Miercuri seară, Kante a oferit un nou astfel de exemplu, când a plecat de la Stamford Bridge la volanul unui Mini Cooper, mașină pe care o are încă din 2015, când evolua pentru Leicester.
Galerie Foto
Suporterii lui Chelsea care așteptau în afara stadionului l-au aclamat pe Kante la plecare, iar unii dintre ei au rămas impresionați de modestia arătată de francez: "Te rog, ia-ți o mașină nouă", "Ești un jucător de clasă mondială", au fost câteva comentarii ale fanilor londonezi de pe rețelele sociale, potrivit Marca.
- 20.000 de lire sterline a costat actuala mașină a lui Kante, cumpărată în 2015.
- 135.000 de lire sterline este salariul săptămânal al lui Kante la Chelsea
Vardy: "Kante se gândea serios să vină alergând la antrenamente"
Jamie Vardy, unul dintre foştii săi coechipieri de la Leicester, a povestit în 2019 un episod hilar de pe vremea când Kante era jucătorul echipei antrenate atunci de Claudio Ranieri.
"Într-o zi, ne-a spus că se gândeşte serios să vină alergând de acasă până la centrul de antrenament în fiecare zi, dat fiind faptul că după şedinţele de pregătire el rămânea să mai alerge.
La momentul acela, am fost puţini luaţi prin surprindere şi l-am convins să nu o facă. În orice caz, de fiecare dată când îl vedeam că vine la antrenament cu Mini Cooper-ul său, ne linişteam", a spus Vardy.
N'Golo Kante a sosit în fotbalul englez în 2015, când Leicester plătea 9 milioane de euro celor de la Caen. Mijlocașul central a impresionat în primul sezon sub comanda lui Claudio Ranieri și a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai formației care câștiga titlul în Premier League.
În 2016, Kante a fost transferat de Chelsea pentru aproximativ 36 de milioane de euro. Campionul mondial din 2018 a strâns 214 meciuri, a câștigat titlul, Cupa UEFA și Cupa Angliei, iar acum este calificat cu londonezii în ultimul act al Ligii Campionilor.
VIDEO Rezumatul meciului Chelsea - Real Madrid 2-0
Etichete: chelsea , real madrid , champions league , jamie vardy , ngolo kante , mașină kante
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții