Campioana olimpică Raisman a dat în judecată Federația și Comitetul Olimpic American. Scandal imens
03.03.2018, 13:52Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Campioana olimpică la gimnastică Alexandra Raisman a decis să acţioneze în instanţă Federaţia şi Comitetul Olimpic American (USOC) "pentru neglijenţă" din cauza modului în care au tratat agresiunile sexuale comise de fostul medic al lotului SUA Larry Nassar, soldate cu 265 de victime, relatează presa americană, citată de AFP.
În plângerea sa, depusă în California, miercuri, contra USOC şi a Federaţiei americane de gimnastică, gimnasta în vârstă de 23 de ani, ea însăşi victima lui Nassar, consideră că cele două organizaţii "ştiau sau trebuiau să fie la curent cu comportamentul abuziv al doctorului".
Raisman a explicat că a fost abuzată de Nassar în repetate rânduri începând din 2010, în diferite locuri între care centrul de antrenament naţional, din Texas. Agresiunile au continuat şi în 2012, în pline Jocuri Olimpice, a mai precizat căpitanul echipei americane la JO de la Londra şi Rio.
"După tot acest timp, ei (Comitetul olimpic şi Federaţia) refuză să efectueze o anchetă aprofundată şi, fără o cunoaştere solidă a evenimentelor, nu există nicio şansă să se vadă schimbările necesare", a afirmat Raisman, care a reclamat la finele lunii ianuarie o anchetă independentă pentru a se afla cum a putut fostul medic să agreseze sportive fără să fie pedepsit, pretextând că le face masaje terapeutice pentru diverse probleme.
McKayla Maroney, Gabby Douglas şi Jordyn Wieber, alte medaliate olimpice cu aur, figurează, de asemenea, pe lista victimelor dr. Nassar, precum şi Simone Biles, vedeta JO de la Rio din 2016, şi Jamie Dantzscher, medaliată la JO de la Sydney în 2000.
Recent, preşedintele Comitetului Olimpic American (USOC), Scott Blackmun, a demisionat din "motive de sănătate", dar în contextul imensului scandal sexual care zguduie gimnastica de mare performanţă din Statele Unite.
Scott Blackmun, în vârstă de 60 ani, se afla la conducerea Comitetului olimpic american de opt ani şi a anunţat că suferă de cancer la prostată.
După cum se cunoaşte, fostul medic sportiv Larry Nassar îşi va sfârşi zilele în închisoare, primind o pedeapsă de 175 de ani pentru agresarea a peste 100 de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal din istoria sportului american.
Procesele care i-au fost intentate lui Nassar (54 ani) au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai federaţiei care i-au permis acestuia să abuzeze tinerele gimnaste atât de multă vreme, în ciuda numeroaselor plângeri primite.
Agerpres
Etichete: larry nassar , proces gimnastica , raisman , agresiuni sexuale , agresiuni gimnastica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții