Anunțul guvernului ucrainean despre situația lui Roman Abramovich, după zvonurile privind otrăvirea rusului
articol scris de Digi Sport29.03.2022, 12:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Guvernul Ucrainei a negat informaţiile conform cărora miliardarul rus Roman Abramovich, patronul echipei Chelsea Londra, ar fi fost otrăvit în timpul negocierilor de pace.
Roman Abramovich participă la negocierile de pace de la Istanbul
Wall Street Journal (WSJ) a informat luni că membrii delegaţiei ucrainene, inclusiv oligarhul rus Roman Abramovich, au fost otrăviţi la începutul lunii martie. Potrivit sursei citate, regimul de la Moscova urmărea să se asigure că discuţiile de pace se încheie cu un eşec.
Astăzi, Ucraina a anunțat că toţi membrii delegaţiei care a participat la negocierile de pace sunt în stare bună și n-au avut niciun simptom care să indice suspiciuni de otrăvire.
Mai mult, Roman Abramovich a fost văzut în această dimineață în sala în care au loc negocierile ruso-ucrainene, la Istanbul, relatează BBC.
Oligarhul rus a stat la o masă alături de Ibrahim Kalin, un purtător de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, purtând căşti prin care aude traducerea discursului liderului Turciei.
Galerie Foto
Abramovich nu s-a aflat la masa principală a delegaţiilor de negociatori, dar este implicat la un anumit nivel în încercările de mediere dintre Rusia şi Ucraina.
Negociatorii au fost primiţi la Istanbul de către preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care i-a îndemnat să "pună capăt acestei tragedii" declanşată de invadarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a avertizat că cei care negociază cu Rusia nu trebuie să mănânce sau să bea cu ruşii, după ce au existat informaţii că miliardarul rus Roman Abramovich şi negociatori ucraineni ar fi fost otrăviţi.
- Roman Abramovich va vinde clubul Chelsea Londra până la finalul lunii aprilie. Au rămas patru oferte pentru cumpărarea clubului londonez, potrivit Sky Sports.
Etichete: rusia , ucraina , abramovich , roman abramovich , otrăvire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții