Andrei Gheorghe a murit. Sportivul care l-a impresionat cel mai mult pe marele om de radio şi televiziune
20.03.2018, 00:01SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andrei Gheorghe a murit luni, la 56 de ani. Marele om de radio şi televiziune era un fan al sportului, nu de puţine ori exprimându-şi admiraţia pentru cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi.
România a pierdut unul dintre cei mai importanţi oameni de media, care, în ultimii 20 de ani, a schimbat mentalităţi şi a fost un important formator de opinie. Pe lângă munca depusă în audio-vizual, Andrei Gheorghe era şi un împătimit al sportului. Digi Sport ţi-a prezentat astăzi o poveste neştiută, despre o inițiativă care a făcut furori în 1999: a făcut toate demersurile ca o cursă importantă a Gabrielei Szabo, din Golden League, să fie transmisă la TV.
Andrei Gheorghe a fost şi mare fan al luptelor sau al competiţiilor auto, dar sportivul care l-a impresionat cel mai mult în decursul vieţii a fost Gheorghe Hagi. Nici nu avea cum altfel, probabil, în condiţiile în care copilăria şi tinereţea şi-a petrecut-o la Constanţa, oraşul "Regelui".
"Doar el a scos atâția oameni în stradă", a spus de mai multe ori Andrei Gheorghe, întrebat despre motivul pentru care îl apreciază atât de mult pe fostul mare jucător al naţionalei.
Etichete: andrei gheorghe a murit , andrei gheorghe , andrei gheorghe hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții