Ancheta în scandalul "sextape" va fi reexaminată pe 4 octombrie
11.08.2018, 09:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Curtea de Apel din Paris va reexamina pe 4 octombrie validitatea anchetei în afacerea de tentativă de şantaj cu un "sextape", îndreptată împotriva fotbalistului francez Mathieu Valbuena, afacere în care este inculpat Karim Benzema.
Data acestei audieri, decisivă pentru viitorul acestei proceduri aflată într-un punct mort de aproape doi ani, era aşteptată după o decizie din iulie 2017 a Curţii de Casaţie, care a dat câştig de cauză atacantului vedetă al lui Real Madrid.
Afacerea a început în iunie 2015, când Valbuena a fost sunat de un şantajist care-l ameninţa cu divulgarea unui video cu caracter intim. Rapid, şantajistul i-a cerut mijlocaşului să desemneze un om de încredere pentru a negocia o înţelegere. Benzema a fost suspectat mai târziu că l-a îndemnat pe Valbuena să plătească.
Avertizată de Valbuena, poliţia a desemnat un comisar al său pentru a se da drept un apropiat al jucătorului şi a negocia înţelegerea.
Apărarea lui Benzema nu a încetat să denunţe această intervenţie considerată lipsită de onestitate: potrivit ei, anchetatorul a încurajat comiterea infracţiunii, mai ales prin faptul că a sugerat virarea unei sume.
Apărarea a contestat validitatea instrucţiei în faţa Curţii de Apel din Versailles, care a validat însă investigaţiile în decembrie 2016.
Benzema şi Karim Zenati, prieten al său din copilărie, şi el inculpat, s-au adresat Curţii de Casaţie care, pe 11 iulie 2017, a anulat decizia instanţei din Versailles şu a cerut camerei de instrucţie din Paris să ia o nouă decizie.
Dacă magistraţii parizieni vor urma motivaţiile Curţii de Casaţie, principala consecinţă ar fi anularea interceptărilor telefonice care îl implică pe Benzema şi constituie principalul element împotriva lui şi a celorlalţi suspecţi, a estimat o sursă apropiată de acest dosar.
Procedura ar fi astfel "foarte slăbită", dar nu neapărat anulată în totalitate, potrivit acestei surse.
Etichete: curtea de apel , benzema , valbuena , sextape , decizie benzema sextape
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții