Anamaria Prodan, cu toate cărțile pe față: câți bani a făcut din fotbal și care a fost transferul cel mai greu de încheiat
articol scris de Digi Sport30.12.2020, 11:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Anamaria Prodan, agent de jucători, a oferit un interviu în care a vorbit despre banii câștigați din fotbal și a dezvăluit care a fost cel mai greu transfer pe care l-a intermediat.
Soția lui Laurențiu Reghecampf a transmis că nu a contabilizat banii obținuți strict din fotbal, însă este vorba despre ”milioane de euro”.
Galerie Foto
Câți bani a câștigat Anamaria Prodan din fotbal
”Am făcut mulți bani din fotbal. Niciodată nu i-am socotit. Pe lângă banii pe care îi fac, am și pierderi enorme, cu antrenorii și fotbaliștii.
Ar trebui să mă întreb câți bani mi-au mai rămas, cred că sunt milioane de euro”, a declarat Anamaria Prodan, la emisiunea '40 de Întrebări' de la Kanal D.
Agentul a anunțat că, deși a intermediat multe transferuri în ultimul an, tranzacția cel mai greu de încheiat a fost cea în urma căreia Nicolae Stanciu a trecut de la FCSB la Anderlecht, în 2016, pentru 9.700.000 de euro.
”Cea mai dură negociere a fost la transferul lui Stanciu la Anderlecht. Gigi Becali cerea o sumă, ne înțelegeam, apoi interveneau procentele, ne mai eram înțeleși, renegociam iar suma. A durat mult.
Eu obțin contracte pentru că sunt ea mai bună, cea mai serioasă. Contează enorm și că eu încerc să-mi educ jucătorii și antrenorii”, a transmis Anamaria Prodan.
Transferul în care a avut ”cea mai dură” negociere a rămas și cel făcut de Anamaria Prodan e cea mai mare sumă, însă trecerea lui Nicolae Stanciu la Anderlecht ar putea fi detronată, din punct de vedere financiar, în următoarea perioadă.
Dennis Man, impresariat de Anamaria Prodan, a fost cel mai în formă jucător din Liga 1 în sezonul de toamnă, iar pe numele său ar fi venit, conform unui anunț făcut recent de Gigi Becali, o ofertă în valoare de 12.000.000 de euro, cu 2.000.000 de euro mai puțin decât pretențiile financiare ale celor de la FCSB.
Etichete: anamaria prodan , transfer nicolae stanciu , bani anamaria prodan , transfer anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții